Aberații ale votului uninominal

Că așa-numitul sistem electoral al votului uninominal produce efecte paradoxale – precum alocarea a două mandate într-un colegiu uninominal (!) –, pare să nu mai mire pe nimeni. Iată însă că efectele produse de această lege electorală devin de-a dreptul aberante. Astfel, în patru colegii uninominale au rezultat câte 3 (trei) parlamentari. Mai mult, cel de al treilea mandat este alocat după o regulă diferită decât în cazul celorlalte două. Aceasta situație este consecința aplicării prevederilor conținute de art. 48, alin. (14) și alin. (15) ale Legii 35/2008, care instituie proceduri neconcordante (incoerente) și, prin consecințe, inechitabile.   

Cele patru cazuri sunt:

- colegiul uninominal nr. 4, circumscripția Dâmbovița pentru Camera Deputaților - au primit mandat: Ion PÂRGARU (USL), Florin Aurelian POPESCU (ARD) și Radu Mihai POPA (PPDD); dacă procedurile electorale ar fi fost coerente, în locul celui din urma ar fi trebuit să primească mandat candidatul Mihai STĂNESCU (PPDD) din colegiul uninominal nr. 5.

-colegiul uninominal nr.1, circumscripția Dolj pentru Senat – au primit mandat: Cristiana Irina ANGHEL (USL), Antonie SOLOMON (PPDD) și Mărinică DINCĂ (ARD); dacă procedurile electorale ar fi fost coerente, în locul celui din urmă ar fi primit mandat candidatul Daniel DRÎGNEI (ARD) din colegiul uninominal nr. 5.

-colegiul uninominal nr. 6, circumscripția București pentru Camera Deputaților – au primit mandate: Rodica NASSAR (USL), Ioan MIHĂILĂ (ARD) și Ovidiu Ioan DUMITRU (PPDD); dacă procedurile electorale ar fi fost coerente, în locul celui din urmă ar fi primit mandat candidatul Alexandru Dragoș IONIȚĂ (PPDD) din colegiul uninominal nr. 23.

-colegiul uninominal nr. 12, circumscripția București pentru Senat – au primit mandat: Gabriel MUTU (USL), Valeriu TODIRAȘCU (ARD) și Florina Ruxandra JIPA (PPDD); dacă procedurile electorale ar fi fost coerente, în locul celei din urmă, ar fi primit mandat candidata Diana VOICULESCU (PPDD) din colegiul uninominal nr. 9 (propunerea de premier a lui Dan Diaconescu).

Aberația redistribuirii mandatelor

Tot mai mulți și tot mai convinși sunt cei care vorbesc cu tărie despre redistribuirea mandatelor parlamentare și despre consecințele acestei acțiuni. Astfel, ni se repetă că parlamentari precum Vasile Blaga sau Elena Udrea au intrat în parlament prin "redistribuire", adică "pe ușa din dos", cu substratul că nu prea ar fi parlamentari adevărați, ci unii de rang secund (ca atare, să stea în picioare, să primească un salariu mai mic etc). Și pentru a nu se mai repeta o atare situație la proximele alegeri, se propune soluția năstrușnică a "votului uninominal pur". 

Atât de puternic a devenit mitul votului uninominal, încât realitatea electorală este complet ignorată. Într-adevar, somnul rațiunii naște monștri!

Dar pentru a reveni în realitate este suficient să citim articolul 5 al legii electorale (Legea nr. 35/2008) care, bună, proastă, a reglementat aceste alegeri parlamentare. Iar acest articol spune că deputații și senatorii se aleg în colegii uninominale potrivit principiului reprezentării proporționale. 

Cu alte cuvinte, logica atribuirii mandatelor, altfel spus regula după care voturile se transformă în mandate este cea a proporționalității electorale, ceea ce presupune ca un partid care a obținut, să zicem, 25% din voturi, să dețină în parlament aproximativ 25% din mandate (cu unele corecții date de specificul sistemului electoral folosit).

Din nefericire, autorii legii au dorit ca alegerile să se desfășoare în colegii uninominale (cu un mandat), facând astfel posibil ca unele mandate să fie câstigate prin vot majoritar (cu peste 50% din voturi). Pentru opinia publică neavizată, aceste mandate, acum în numar foarte mare, au reprezentat regula, când, în fapt, ele reprezintă excepțiile de la principiul proporționalității. Și tocmai pentru a fi respectat acest principiu, sistemul electoral are mecanisme de compensare, care, la prima vedere, par incorecte, căci atribuie (și nu redistribuie!) mandate unor candidați care, în colegiile lor, nu s-au clasat neapărat pe prima poziție și nici nu au adunat peste 50% din voturi.  

Mai adaug că tot votul uninominal este sursa expandării parlamentului, cei peste 100 de deputați și senatori aleși în plus provenind din candidații (aparținând formațiunii majoritare, respectiv USL) care au câștigat în colegiile lor cel puțin 50%+1 din voturile valabil exprimate (să reținem totuși că norma de reprezentare nu s-a schimbat, ca și numărul de colegii - 452, în unele fiind însă alesi doi sau chiar trei parlamentari).

Așadar, nu logica majoritară guverneaza aceste alegeri, ci cea proporțională. Concret, mandatele sunt repartizate partidelor în funcție de proporția voturilor câștigate de acestea, din care se scad mandatele câștigate majoritar.  În cazul în care acestea sunt mai numeroase decat cele ce revin partidului respectiv conform regulii proporționalității, mandatele majoritare se alocă suplimentar, cum s-a întamplat acum. Repet, acestea sunt în plus, și nu cele așa-zis redistribuite, care, în fapt, revin de drept partidelor respective. Cei interesați de detaliile acestui mecanism, să citească  articolele 47 și 48 (e drept, confuz scrise) ale legii electorale. Ceilalți, să aștepte rezultatele oficiale, inlusiv atribuirea mandatelor pe candidați, comunicate de BEC și publicate în Monitorul Oficial.

Maxi-parlament

Fara falsa modestie, sunt nevoit sa reamintesc ca sunt primul care a declarat public ca parlamentul nostru se va expanda dupa alegerile din 9 decembrie 2012. Astazi, dupa razboi, multi viteji se arata.

Vezi mai jos declaratia mea din 16 septembrie 2012 pentru Agerpres.

Numărul parlamentarilor prevăzuţi de norma de reprezentare ar putea creşte cu peste o sută, conform prevederilor actualei legi pentru alegerea parlamentarilor (Legea nr. 35/2008) şi în condiţiile în care o formaţiune politică va deţine peste 50% din voturi, a declarat duminică, pentru AGERPRES, profesor univ. dr. Alexandru Radu, fost vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente(AEP).

În prezent, în Parlamentul României sunt 137 de senatori şi 314 deputaţi, plus cei 18 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară.

"Calcule estimative şi simulările efectuate de echipa mea de cadre didactice atestă faptul că este posibil ca numărul parlamentarilor în noua legislatură să ajungă la peste 550. Reamintesc că, deja în 2008, într-un colegiu uninominal din judeţul Arad au fost aleşi doi deputaţi, dar atunci partidul care înregistra cel mai mare număr de voturi atingea doar 36% dintre opţiunile electoratului", a mai spus Alexandru Radu.

Exemplificând cu un posibil caz concret, fostul vicepreşedinte al AEP s-a referit la circumscripţia electorală Vaslui, unde a efectuat o simulare a votului.

"Estimând că în această zonă electorală, pentru care sunt alocate, în prezent, şapte mandate de deputat, conform normei de reprezentare, scorurile vor fi: USL - 63%, PDL - 23% şi PPDD-7%, repartizarea proporţională a locurilor va atribui patru mandate USL, două mandate PDL şi un mandat PPDD. Totuşi, USL va câştiga, prin vot majoritar toate cele şapte colegii, astfel că va primi în plus trei mandate (4+3=7), conform prevederilor legii electorale, iar numărul total de deputaţi va ajunge, astfel, la zece, înregistrând o creştere cu 43%. Totodată, în cele trei colegii câştigate în plus de USL, vor fi câte doi deputaţi", a explicat prof. univ. dr. Alexandru Radu, fost vicepreşedinte al AEP. AGERPRES

www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&sqi=2&ved=0CCsQFjAA&url=http://www.agerpres.ro/media/index.php/politic/item/147450-Fost-vicepresedinte-al-AEP-Alexandru-Radu-Calcule-estimative-arata-ca-numarul-parlamentarilor-ar-putea-creste-cu-o-suta.html&ei=TcXFUPLoLsnCswaC1IDYAQ&usg=AFQjCNEjSblBaeki-oCmPn49kYJRnHVmHQ&sig2=f1KKuWbyNJwivfjl8yKpJg&bvm=bv.1354675689,d.Yms

Alegeri 2012. Care redistribuire?

     Cu o luna in urma declaram (vezi Agerpres) ca, in urma alagerilor parlamentare, numarul deputatilor si senatorilor va creste substantial. Desi atunci nu m-a crezut mai nimeni, acum toata lumea vorbeste despre acest lucru, uneori cu mirare, alteori, cel mai adesea, cu un soi de convingere a firescului. Ciudat insa, numarul parlamentarilor in plus este pus pe seama partidelor de pe locurile al doilea sau al treilea. Bunaoara, se spune ca desi Elenea Udrea a pierdut alegerile in colegiul sau, ea va deveni totusi parlamentar. 

     In termeni tehnici, vorbim despre un efect majoritar al unui scrutin de tip proportional, alterat de votul uninominal. Asa cum o spune articolul 5 al legii electorale (Legea nr.35/2008), alegerile se desfasoara pe baza principiului proportionalitatii. Cu alte cuvinte, proportia voturilor pentru un competitor electoral trebuie sa se regaseasca in proportia mandatelor obtinute de acelasi competitor. Asa este legal si echitabil. Problema este ca alegerile se desfasoara in colegii uninominale, acolo unde se confrunta mai multi candidati, din partea diferitilor competitori electorali, pentru un singur mandat de deputat sau de senator. Legea spune ca, in conditiile in care un candidat aduna peste 50% din voturi, acest mandat ii este atribuit, indiferent de cota proportionala a partidului apartinator. Dar, atentie, astfel de situatii, care exced principiul proportionalitatii, trebuie corectate prin mecanisme care sa asigure respectarea echitatii electorale, iar mandatele castigate majoritar nu pot fi alocate decat suplimentar. Toata procedura este descrisa de articolele 47 si 48 ale legii. Cine le citeste cu atentie (desi sunt destul de confuz scrise) va intelege ca nu exista o redistribuire proportionala a mandatelor, care, spre exemplu, sa-i permita Elenei Udrea sa intre in parlament, cumva pe usa din dos, ci ca aceasta asa zisa redistribuire este, in realitate, regula dupa care se atribuie mandatele competitorilor electorali, respectiv regula dupa care se aloca mandatele candidatilor acestor competitori. Simplificand aceasta procedura, vom spune ca important este stabilirea numarului de mandate ce revin competitorilor electorali in conformitate cu voturile cumulate ale candidatilor fiecaruia, din care se scad mandatele castigate majoritar pentru a se mentine proportionalitatea. Insa in situatia in care un competitor electorale are mai multe mandate majoritare decat cele care ii revin prin proportionalitate - cum este acum cazul USL -, acestea se aloca suplimentar, alaturi de mandatele ce revin de drept celorlalti competitori electorali. Asadar, nu acestea din urma sunt mandatele in plus, ci primele, cele castigate majoritar peste norma proportionala a competitorului respectiv.

     E drept, situatia apare paradoxala, caci in multe colegii uninominale (!) vor fi cate 2, daca nu chiar 3 parlamentari. Dar acest lucru trebuie sa-l explice politicienii, cei care au votat actuala lege lectorala. Eu unul sunt foarte curios sa le aud explicatiile.

P.S. Pentru cei interesati, o analiza extinsa asupra mecanismelor electorale gasesc in recent publicata mea carte Politica intre proportionalism si majoritarism. Alegeri si sistem electoral in Romania postcomunista (Iasi: Institutul European, 2012)

Paradoxul cetateni-votanti

Pentru toti cei interesati, dinamica corpului electoral si a participarii la vot pentru perioada 1990-2009 este analizata in recenta mea lucrare Politica intre proportionalism si majoritarism. Alegeri si sistem electoral in Romania postcomunista, aparuta la Editura Institutul European din Iasi, si a carei lansare a avut loc pe 27 iulie, la Carturesti. 

Iata, spre exemplu, cifrele pentru alegerile prezidentiale:

- 1990: total alegatori inscrisi in listele electorale - 17.200.722; total alegatori participanti la vot - 14.826.616;

- 1992: total alegatori inscrisi in listele electorale - 16.597.508; total alegatori participanti la vot - 12.153.810;

- 1996: total alegatori inscrisi in listele electorale - 17.230.654; total alegatori participanti la vot - 13.078.883;

- 2000: total alegatori inscrisi in listele electorale - 17.711.575; total alegatori participanti la vot - 10.184.715;

- 2004: total alegatori inscrisi in listele electorale - 18.316.104; total alegatori participanti la vot - 10.008.314;

- 2009: total alegatori inscrisi in listele electorale - 18.303.224; total alegatori participanti la vot - 10.620.116.

In ce priveste referendumul pentru demiterea presedintelui din 2007, iata cifrele participarii:

- total alegatori inscrisi in listele electorale - 18.301.308; total alegatori participanti la vot - 8.135.272 (44,45%).

Referendumul a fost validat de Curtea Constitutionala, 6.059.315 votand pentru revenirea lui Traian Basescu la Cotroceni.

Pe de alta parte, dinamica populatiei Romaniei in perioada postcomunista a fost descendenta:

- de la 22.810.035 in 1992 la 21.680.974 in 2002, ajungand la 20.254.866 la sfarsitul lui 2011 (din care, populatia stabila fiind de 19.042.936).

Asadar, in timp ce populatia scade, creste numarul celor cu drept de vot. 

O explicatie statistica pentru acest paradox vine din faptul ca, prin fenomenul de imbatranire a populatiei, corpul electoral nu urmeaza aceeasi dinamica cu cea a populatiei in ansamblu. 

Ramane insa problema acuratetei inregistrarii cetatenilor cu drept de vot, sarcina la a carei buna indeplinire concura (cel putin conform legii) nu mai putin de trei institutii: Autoritatea Electorala Permanenta, serviciul de evidenta a populatiei si primarii!  

AEP există! Dar cât ne costă?

     De câteva zile am putut remarca la televizor o serie de clipuri care ne îndeamnă să venim la vot pe 10 iunie și care ne explică tehnica votarii. Am putut remarca, mai ales, faptul că acestea sunt asumate de Autoritatea Electorală Permanentă, o instituție fantomatică, dar care, iată, ne dă dovada că, totuși, viețuiește. 

    Acum, desigur, orice inițiativă care vine în sprijinul îmbunătățirii participării la vot și a asigurării corectitudinii procesului electoral este binevenită. Mă asteptam însă la mai mult din partea AEP, nu un ong oarecare, deși, am toată considerația pentru astfel de forme de activism social, ci o ditamai instituția care are atribuții expres menționate de lege. Dar dacă, totuși, AEP atâta a reușit să producă, sunt gata să-i apreciez inițiativa, cu o singură condiție: să aflu și care au fost costurile acestui efort publicitar. De altfel, fiind instituție publică, AEP este obligată, în spiritul principiului transparenței, să comunice publicului astfel de informații. 

     Așadar, câți bani publici au alimentat această campanie și care sunt efectele estimate raportate la costuri? Și, în general, cam cât ne costă existența acestei instituții fantomatice?

Nou ministru la Educatie

     Epopeea numirii unui ministru la Educaţie deşi spectaculoasă, nu este şi inedită. Să ne amintim ca la sfârşitul lui 2008-începutul lui 2009, guvernul de atunci - PD-L + PSD - a avut dificultăţi majore în a numi un ministru la Interne şi Administraţie. După două încercări eşuate, postul a fost peluat de pesedintul Nica, acesta deţinând deja poziţia de vice-premier. O soluţie provizorie, dar care a funcţionat până la sfârşitul acelui guvern, sfârşit legat chiar de demiterea acestui ministru.

     Ca şi atunci, şi acum, premierul (deşi cu totul altul) a recurs, în cele din urma, tot la o soluţie provizorie, şi, tot după două încercări eşuate, a numit un interimar la Educaţie. Reamintesc, că legea fundamentala îi permite un provizorat de 45 de zile.

   Faţă de aceasta situatie, si dorind a ajuta guvernul Romaniei, vin cu o propunere. Care este simpla si, totodată, fireasca. 

    Aşadar, Domnule prim-ministru Ponta, nominalizaţi ca ministru la Educaţie o persoană normală, adică un profesionist al domeniului, cu experienţă didactică, dar care, pe de alta parte, să nu aibă nici un fel de incompatibilitate, legală sau morală, nefiind nici membru de partid, nici sindicalist, nici ong-ist, nici ales local sau naţional. Spre exemplu, eu unul, profesor universitar, cu o cariera exclusiv în domeniul învăţământului, fară partid şi fără alte obligaţii, sunt gata să mă sacrific pentru binele patriei! Dar, cu siguranţa, veţi putea găsi numeroşi alţi posibili candidaţi care să corespundă acestui portret-robot.

    Desigur, pot înţelege că interimatul decis de domnul premier Ponta la Educaţie este formula ce permite aşteptarea  verdictului din justitie în cazul incompatibilitătţi doamnei Andronescu. Dar chiar şi aşa, cu toată consideraţia pentru doamna ex-ministru, soluţia pe care am avansat-o rămâne cea viabila.

   

 

ALEGERI ILEGALE

Conform Legii nr. 67/2004 (modificată prin alte 6 acte normative), care reglementează alegerile locale, Biroul Electoral Central este alcătuit din 7 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele și vicepreședinții Autorității Electorale Permanente și 11 reprezentanți ai partidelor politice (cf. art. 36). BEC a fost constituit pe 30 martie, prin desemnarea celor 7 judecători de la ÎCCJ și, ulterior, a fost completat cu reprezentanții AEP și ai partidelor parlamentare; ar urma ca, după definitivarea candidaturilor, să fie cooptați și reprezentanți ai celorlalte partide participante la alegeri. Numai că apare o mică-mare problemă.

Conform legii (de data asta e vorba de legea alegerilor parlamentare), mandatul celor trei șefi de la AEP este de 8 ani. Trebuie să înțelegem că vorbim de un mandat în sens similar cu mandatul parlamentar, astfel că indiferent de schimbările de persoane survenite în acest interval, durata mandatului nu se schimbă. Spre exemplu, dacă un post de deputat devine vacant, noul titular ales își exercită calitatea de parlamentar pe durata rămasă a mandatului, și nu pe 4 ani de la alegerea sa. Așa stau lucrurile și la AEP.

Concret, vicepreședinții au fost numiți pe 20 aprilie 2004 (conform legii, ei sunt desemnați de Președinte, respectiv de Premier), astfel că cei 8 ani ai mandatului s-au scurs. Este, deci, necesar un nou mandat. Președintele mai are câteva săptămâni din mandat, fiind numit pe 13 mai 2004. Parlamentarii, cei care îl desemnează pe președintele AEP, s-au grăbit, luna trecută, să numească un nou titular, astfel încât procesul electoral să nu aibă de suferit. Au ales însă o soluție complicată, persoana numită fiind unul dintre cei doi vicepreședinți.

Mai important însă, din 20 aprilie 2012, mandatele vicepreședinților AEP încetează. După aceasta dată persoanele care dețin aceste funcții, le exercită ilegal, în lipsa unui decret prezindențial, respectiv a unei decizii a premierului. Totodată, vicepreședinții fiind membrii de dept în BEC, încetează și mandatele lor din Birou, participarea acestora la activitățile BEC situându-se în afara legii .

Pe scurt, atât AEP, cât și BEC, se află în ilegalitate!

Nici nu vreau să ma gândesc la consecințele juridice ale unui proces electoral desfășurat cu încălcarea legalității!

Atenție la proceduri

Preocupați de mișcarile de trupe de pe frontul candidaturilor – mai pleacă Frunzăverde de la PDL, mai vine Vâlcov la PSD, se reîntoarce Piedone la PC, se supără Chiliman de la PNL – am putea scăpa din vedere lucruri mult mai importante pentru buna desfășurare a procesului electoral. Căci alegerile înseamnă, dincolo de spectacolul candidaturilor, o seamă de reguli, cuprinse în lege electorală, de a căror respectare depinde chiar rezultatul scrutinului.

Bunăoară, conform calendarului electoral, la sfârșitului acestei săptamâni, aproape suprapunându-se peste sarbatorile pascale, trebuie să se întâmple trei lucruri esențiale:

1. Până cel târziu pe 15 aprilie trebuie desemnați președinții birourilor electorale de circumscripție (adică în fiecare comună, oraș și județ), ca și locțiitorii acestora;

2. Tot până pe 15 aprilie, cel mai târziu, trebuie aduse la cunoștința publicului delimitarea și numerotarea secțiilor de votare, precum și numărul circumscripției electorale;

3. Până cel mai târziu pe 16 aprilie trebuie comunicate către birourile electorale de circumscripție numărul de alegători rezultat din listele lectorale (permanente și complementare).

Toate bune și frumoase, mai ales că, la prima vedere, n-ar fi nimic deosebit, cu atât mai puțin ceva spectaculos, în aceste acțiuni. Numai că lucrurile nu stau chiar așa. Spre exemplu, haideți să vedem de unde se recrutează aceste persoane. Legea spune că președintele biroului electoral și locțiitorul acestuia sunt trași la sorți, de către președintele tribunalului, dintre persoanele înscrise într-o listă cu magistrați întocmită de președintele tribunalului și dintr-o listă cu juriști intocmită de prefect, împreună cu președintele tribunalului și câte un reprezentant din partea fiecărui partid parlamentar. Mai mult, când numărul acestora este insuficient, lista este completată, de prefect, la propunerea primarilor, cu alte persoane. Ar fi foarte interesant să vedem conținutul unor astfel de liste din diferite locuri ale patriei. Să știm, bunăoară, pe cine propune primarul din orașul Urlați, primarul din Sângeorgiu de Mureș sau cel din comuna Gârla Mare din județul Mehedinți.

Apoi, primarii trebuie să-și anunțe cetățenii unde vor vota și câți vor vota. Vor fi făcut toți primarii, bunăoară cei din localitățile amintite mai sus, aceste lucruri, și la termenul stabilit de lege?

După cum trebuie să ne întrebăm cât de bine ne-au numărat primarii. Au fost operate radierile determinate de dispariția fizică a unor persoane? Dar cele care au plecat din localitate? Au fost introduse în liste toate persoanele care au împlinit 18 ani? Dar cele care și-au stabilit domiciliul în localitatea respectivă în urmă cu, să zicem, patru luni? Așadar, cât sunt de corecte aceste liste?

Vor urma și alte etape importante ale calendarului, pe care am să le semnalez, în speranța că fiecare dintre noi va fi mai atent la ceea ce se întâmplă legat de aceste alegeri.

Alegeri incorecte

Deciziile luate de Guvern cu privire la alegerile locale – o HG cu privire la cheltuielile aferente organizarii alegerilor și o OUG cu privire la „un mecanism de recuperare a cheltuielilor” – sunt cel putin surprinzatoare.

Întâi de toate, mă întreb de ce Guvernul instituie o Comisie de transparență pentru supravegeherea modului în care fondurile alocate (mai mari, nota bene, cu circa o treime comparativ cu 2008) vor fi cheltuite la aceste alegeri locale. Ce-i această Comisie? Va avea sediu? Membrii ei vor fi plătiți? Și mai ales, ce rost are ea, când avem deja organisme suficiente, în primul rând AEP și BEC? Oare Guvernul, PD-L, Coaliția nu mai au încredre în instituțiile publice? Dacă-i așa, atunci să le desființeze și să pună altele în locul acestora. Și, întâi de toate, să desființeze AEP care, oricum, pare sau chiar este o instituție exotică în peisajul electoral românesc.

Deocamdata nu vad decât un singur răspuns la toate aceste întrebări. Pur și simplu, Guvernul încearcă să cumpere bunăvoința noastră spunând, iată cât de corecți suntem: lăsăm o terță persoană (comisia) să monitorizeze (adică să facă ce? un raport?) cheltuielile, uitând sa spună ce-i cu aceste cheltuieli majorate sau ce cauta STS în procesul de organizare a alegerilor.

Apropo, unde se duce surplusul de bani? Pe un ipotetic soft de control făcut de STS, care și-a dovedit deja ineficiența la alegerile parlamentare parțiale?

Sunt însă și mai surprins de tăcerea partidelor de Opoziție, a reprezentanților acelor ONG-uri care au experință în monitorizarea alegerilor românești.

Un discurs telefonat și datat

Invitat la RRA, la ora 18,30, pentru un interviu pe tema alegerilor (de)comasate, a trebuit să aștept terminarea discursului prezidențial pentru a începe emisiunea (a început după ora 19), discurs pe care l-am ascultat relativ cuminte în studio. În paranteză fie spus, este, cred, a patra oara când sunt invitat la un post public, fie tele, fie radio, și când ma „boicotează” președintele cu câte un discurs. Ultima oara s-a întâmplat chiar când președintele anunța retragerea proiectului legii sănătății.

Dar revenind la cuvântarea prezidențială, am ascultat un discurs deloc suprinzător, așa cum eu, unul, mă așteptam să aud; un discurs de premier, în prima parte, când a reluat, mai pe larg si parcă mai elaborat, ceea ce a spus premierul în fața parlamentului cu ocazia primei zile a sesiunii extraordinare, adică un discurs axat pe tema: am făcut ceea ce trebuia să facem, atât din perspectiva ieșirii dinj criză, cât și a modernizării statului (sic), dar desigur cu costuri pentru români, ale căror nemulțumiri sunt pe deplin înțelese; tot aici, președintele a invocat nevoia continuării reformelor (chiar și împotriva poporului?), reinventând tema dragă a modificării constituției. Unii vor spune că președintele a încercat să schimbe agenda publică. Nu știu, poate, însă mie mi s-a părut că invocarea unei astfel de teme intră în categoria „țara arde și baba se piaptănă”. În a doua parte, președintele a ținut să răspundă, sub forma unor observații, criticilor recepționate până acum. Ne-a spus, spre exemplu, că nu este un dictatator, din moment ce toți îl critică liber, dar a strecurat și o serioasă ceartă la adresa PD-L și mai ales a lui Boc (dacă aș fi fost eu șeful PD-L partidul ar fi fost mult mai bine condus, a zis prezidentul). Nu în ultimul rând, a criticat toată clasa politică, toate partidele, așa cum i-ar sta bine unui președinte imparțial, rol pe care parcă a încercat să-l joace. Oricum, ne-a avertizat că nu se va schimba și că nu va da înapoi.

Așadar, un discurs anost, deloc surprinzător, adresat mai degrabă suporterilor săi (de altfel, președintele însuși a invocat drept țintă a mesajului nevoia refacerii încredii în președinte a unei părți a poporului ), dar rupt de agenda zilei, de criza politică, de cererile celor aflați în stradă.

Noroc cu ziariștii prezenți la Cotroceni (a fost un fel de conferință de presă prezidențială?) care l-au întrebat lucruri mai concrete și astfel am putut afla că prezidentul nu-și dă demisia (președinții nu-și dau demisia în criză, a zis domnul Băsescu, crezându-se căpitanul vasului naufragiat cu numele de România), dar că nu exclude un referendum pentru a-și testa popularitatea.

Desigur, am putea fi de acord cu ideea că domnul Băsescu, de la înălțimea funcție de președintele al României, s-a comportat responsabil și, totodată, distant (deși, tot a scăpat unele mici ironii, chiar dacă nu a mai nominalizat nici un politician), pledând pentru continuitate. Totuși, parcă altele erau așteptările cetățenilor, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională, căreia i-a garantat independența, tocmai se opusese continuității.

Hora Unirea la Hotelul Concordia

Orice manual de istorie a României ne spune, cu condiția de a-l deschide, cum s-a realizat Unirea. Dați-mi voie să reamintesc, pe scurt, cum au stat lucrurile

În noul context geopolitic european rezultat al Războiului Crimeii (1853-1856), principatele Ţării Româneşti şi Moldovei, al căror statut devenise o problemă a echilibrului european, au intrat sub garanţia colectivă a celor șapte puteri: Turcia, Franţa, Anglia, Prusia, Austria, Rusia şi Sardinia. Conform Tratatului de pace de la Paris (1856), care stabilise că populaţia celor două principate va fi consultată cu privire la statutul şi organizarea lor statală, divanurile ad-hoc, alese în 1857, au cerut unirea Ţării Româneşti şi Moldovei într-un singur stat numit România, condus de un principe dintr-o dinastie europeană, cu autonomie şi neutralitate. Totuși, Conferinţa de pace de la Paris din 1858 a hotărât ca Moldova și Țara Românească să rămână entități politice distincte, deși sub forma unei uniuni de state – având numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești –, fiecare cu domnitorul și adunarea sa proprii și având ca singure instituții comune Curtea de Casație și Comisia Centrală pentru elaborarea legilor de interes comun. Întrucât Convenția de la Paris nu interzicea în mod expres aceleiași persoane să fie domnitor în ambele principate, unioniștii l-au ales pe colonelul Alexabdru Ioan Cuza, mai întâi la Iași, pe 5 ianuarie 1859, și apoi, la București, pe 24 ianuarie 1859. Procedând în acest fel, românii au pus Europa în faţa faptului împlinit al naşterii noului stat, recunoscut în cele din urmă de toate puterile garante.

În mod firesc, deci, sărbatorim Unirea pe 24 ianuarie, ziua dublei alegeri a lui Cuza. Foarte bine. Numai că tradiția politică, postcomunistă cel puțin, se arată a fi paralelă cu istoria, pentru simplul fapt că Unirea s-a înfăptuit, e drept, pe 24 ianuarie, dar nu l-a Iași, ci la București. Asta-i realitatea istorică!

Desigur, putem juca Hora Unirii la Iași, locul de unde s-a dat startul alegerii lui Cuza, după cum o putem juca la Focșani, la București sau în orice alt loc în care dorim să sărbătorim acest eveniment care echivalează cu actul politic al nașterii statului român.

Dar mai la firesc mi se pare a-l sărbătorii pe 5 ianuarie (o dată, de altfel, complet ștearsă din memoria noastră istorică) la Iași, în Piața Unirii, și pe 24 ianuarie la București. În ce loc? Păi tocmai în acel loc în care s-a produs evenimentul din urmă cu 153 de ani.

Din fericire mai putem face acest lucru. Încă. Clădirea fostului Hotel Concordia, de pe strada Smârdan, unde s-a produs dubla alegere a lui Cuza se încăpățânează să reziste timpurilor, chiar dacă într-un anonimat istoric, cultural și turistic spart numai de o modestă placa comemorativă, dar și aceea nu prea vizibilă.

Așadar, stimați politicieni români, amintiți-vă măcar în această zi de Hotelul Concordia, „maternitatea” statului român modern, și faceți-i o vizită. Poate așa vă veți gândi să-i redați acestei clădiri importanța pe care o merită și pe care, în realitate, o are. Poate așa veți face acest necesar și patriotic act de reparație istorică.

Stimați politiceni români, câte dintre statele contemporane au privilegiul de a putea arăta cetățenilor lor și cetățenilor lumii locul unde s-a nascut acel stat? E bine, statul român are acest privilegiu, de care, însă, în mod absolut paradoxal, preferă să nu fie mândru.

Și poate n-ar strica, dacă tot se vorbește despre dialog zilele acestea, ca Puterea și Opoziția să se întâlnească tocmai la Hotelul Concordia, al cărui nume îi poate inspira pentru a ajunge la acel mult dorit pact național. Ar avea de câștigat politicenii, am câștiga noi, cetățenii, ar avea de câștigat România.

Hai să dăm mână cu mână pentru Hotelul Concordia!