Pe mine unul, prestaţia domnului preşedinte Băsescu din emisiunea lui lui Răzvan Dumitrescu din 26 noiembrie (da, acea emisiune!), m-a zgândărit. Văzându-l şi auzindu-l cum încerca să ne convingă că domnia sa s-a gândit întotdeauna la oameni şi a acţionat numai în interesul românilor, mi-am reamintit mica mea experinţă cu preşedintele şi oamenii săi. Pe scurt, iată despre ce a fost vorba.
Spre sfârşitul anului 2006, din postura de vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, cu rang de secretar de stat, i-am adresat domnului Preşedinte o cerere de primire în audienţă. Eu personal am dus-o la registratura preşedinţiei. După ce termenul legal în care şeful statului ar fi trebuit să răspundă s-a scurs, mi s-a ivit ocazia unei discuţii private cu o persoană foarte apropiată de Preşedinte. I-am explicat persoanei respective ce doream să discut cu domnul Preşedinte, insistând asupra cererii mele de audienţă. Am primit asigurări ferme că în cel mult două săptămâni voi putea să mă adresez direct domnului Preşedinte. Am aşteptat două săptămâni, încă două, apoi vreo două luni. Pe la începutul lui 2007, a venit şi răspunsul domnului Preşedinte: decretul prin care mă revoca pur şi simplu din funcţia de vicepreşedinte al AEP. În plus, Preşedintele numea în locul meu o persoană din familia politică a domniei sale şi, pe de-asupra, apropiată de persoana foarte apropiată preşedintelui cu care eu discutasem în urmă cu câteva luni.
Probabil că, nu-i aşa, preşedintele Băsescu s-a gândit numai la români atunci când a numit în conducerea AEP şi, implicit, în BEC, persoana nimerită, adică cea pe care, mai târziu, am văzut-o cu toţii, la televizor, sărbătorind, alături de Preşedinte şi alţi apropiaţi ai săi, victoria în alegeri a PD-L.
Oricum, este limpede că eu nu mă număr printre românii la care se gândeşte întotdeauna Traian Băsescu.
