CLARIFICARI POLITICE

 

Ultima decadă a lunii octombrie a adus și lămurirea situației politice din două țări importante ale continentului european. În Marea Britanie Partidul Conservator a renunțat la Elisabeth (Liz) Truss în favoarea lui Rishi Sunak, devenit noul lider conservator și, implicit, noul premier, iar în Italia provizoratul guvernamental s-a încheiat odată cu investirea ca prim-ministru a Georgiei Meloni, șefa formațiunii Frații Italiei câștigătoare a scrutinului parlamentar din 25 septembrie 2022.

            Aflat la guvernare din 2010, artizan al Brexit-ului, Partidul Conservator s-a confruntat în acest an cu una dintre cele mai importante crize de succesiune din istoria sa. Pe 7 iulie, în urma retragerii a jumătate dintre membrii cabinetului, Boris Johnson, liderul conservatorilor și premierul Marii Britanii din 2019, și-a anunțat demisia. În competiția pentru ocuparea postului rămas vacant s-au înscris inițial peste 10 candidați, însă numai doi dintre aceștia – Elisabeth Truss și Rishi Sunak, ambii membri ai fostului cabinet Johnson – au ajuns în etapa votului final de la începutul lunii septembrie. Cei mai mulți dintre conservatori au optat pentru Truss, învestită oficial ca premier al Marii Britanii pe 6 septembrie. Totuși, la numai 45 de zile de la învestire, Elisabeth Truss a fost nevoită să demisioneze, ca urmare a consecințelor economice nefaste ale pachetului de măsuri pentru reducerea impozitelor, propus pe 23 septembrie. În aceste condiții, conservatorii i-au încredințat partidul lui Rishi Sunak, al cărui mandat oficial la conducerea guvernului a început pe 25 octombrie. În primul său discurs în calitate de prim-ministru, Sunak a subliniat că „stabilitatea și încrederea economică sunt în centrul agendei acestui guvern”, avertizând totodată că „aceasta înseamnă că vor urma decizii dificile”, declarații percepute de majoritatea conservatorilor ca fiind dovada realismului și responsabilității noului premier. De altfel, Partidul Conservator, aflat în declin electoral și confruntat cu amenințarea alegerilor parlamentare anticipate, avea nevoie de un astfel de premier, care să redea încrederea britanicilor în politica guvernamentală conservatoare. Iar Rishi Sunak apare ca fiind soluția potrivită.

            Tot din 25 octombrie, Italia are în mod oficial un nou guvern, condus de Georgia Meloni, după ce a acesta obținut votul de încredere al parlamentului de la Roma și a depus jurământul în fața președintelui republicii, Sergio Mattarella. În urmă cu o lună, alegerile parlamentare anticipate se soldaseră cu victoria, surprinzătoare pentru mulți italieni și neliniștitoare pentru mai toate cancelariile europene, a coaliției de dreapta condusă de partidul Frații Italiei. Temerile exprimate atunci, mai mult sau mai puțin voalat, de diverși lideri politici și analiști ai vieții politice porneau, pe de-o parte, de la rădăcinile fasciste ale partidului, iar pe de alta, de la atitudinile naționaliste și euro-sceptice regăsite în discursul electoral al reprezentanților acestuia. Dar toate aceste temeri au fost înlăturate sau cel puțin atenuate, pentru cei mai sceptici, de însăși Giorgia Meloni, în cadrul primului său discurs parlamentar de după învestire. Noul premier al Italiei a afirmat că respinge ideologia fascistă – „nu am simpatizat niciodată cu regimurile antidemocratice, inclusiv cu fascismul” – după cum a dat asigurări că guvernul său „nu urmărește să încetinească sau să saboteze integrarea europeană”.  Mesajul său pro-european a fost întărit prin reafirmarea parteneriatului cu NATO și Ucraina, Meloni exprimându-și convingerea că Europa nu poate ceda „șantajului lui Putin privind energia”. De altfel, imediat după investirea sa ca premier, Georgia Meloni a fost felicitată de liderii Uniunii Europene, atât „premierul” UE, Ursula von der Leyen, cât și președintele Consiliului European, Charles Michel, exprimindu-și speranța unei bune colaborări cu noul guvern italian. Adăugăm că, deloc întâmplător, Moscova s-a abținut a exprima o anume atitudine față de învestirea noului guvern italian, ca de altfel și față de cabinetul Sunak, Italia și Marea Britanie regăsindu-se pe lista rusească a așa-ziselor țări neprietene. Avem, deci, motive pentru a spune că guvernul Meloni, compus din nouă ministri ai formațiunii Frații Italiei, câte cinci de la Forza Italia și Liga, plus tot atâția independenți,  a pornit cu dreptul.

            Desigur, e încă prea devreme pentru a îndepărta toate semne de întrebare legate de presația celor două noi guverne. Bunăoară, este legitim a ne întreba în ce măsură guvernul Sunak va fi mai performant decât anterioarele guverne conservatoare. Sau dacă Georgia Meloni nu va fi o voce critică la adresa Uniunii Europene, similară celor din grupul țărilor „suveraniste”, adepte ale politicii „mai puțină Europă”. Totuși, este un fapt că numirea lui Rishi Sunak în fruntea Partidului Conservator și a guvernului pune capăt instabilității politice din ultimele luni care a afectat profund Partidul Conservator, ca și societatea britanică. După cum, învestirea guvernului Meloni confirmă parcursul european al Italiei.

ÎNCĂ UN PAS

 

Reunit la Strasbourg, pe 18 octombrie, Parlamentul European a adoptat o nouă rezoluție cu privire la aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen – a patra de acest fel după 2007, anul intrării celor două țări în Uniunea Europeană. Prin documentul adoptat acum, Parlamentul European solicită „încetarea discriminării” Bulgariei și României în raport cu celelalte state UE membre ale spațiului Schengen și, ca atare, cere Consiliului UE ca, până la sfârșitul lui 2022, să adopte decizia privind admiterea celor două țări în spațiul liberei circulații.

Votul din Parlamentul European survine în contextul în care România și-a intesificat eforturile diplomatice pentru a convinge partenerii europeni, guvernele țărilor UE, că îndeplinește toate condițiile tehnice și politice cerute. În acest sens au acționat atât oficialii de la București, dar și europarlamentarii români. La nivel guvernamental, o atenție deosebită a fost acordată relației cu guvernul Țărilor de Jos, practic ultima țară europeană reticentă în privința aderării României la Schengen, dar, în acelați timp, sursa celor mai mari investiții străine în România, un bun exemplu în acest sens fiind reprezentat de șantierele navale de la Galați și Mangalia, cele mai mari de acest fel din țară, controlate de firma olandeză Damen Holding BV. De altfel, premierul Mark Rutte a vizitat România cu o săptămână înaintea votului din Parlamentul European, prilej cu care a apreciat că țara sa „nu este în principiu împotriva aderării României”, amintind totodată că orice țară care îndeplinește condițiile necesare trebuie să adere la spațiul Schengen. În același timp, eurodeputații români, în mod deosebit cei din grupul politic al Partidului Popular European, au devenit mult mai vocali în ultimele săptămâni în ceea ce privește susținerea României în procesul de aderare la spațiul Schengen, contribuind astfel, din plin, la consolidarea curentului politic favorabil României.

În aceste condiții, votul masiv din Parlamentul European pentru adrearea României și Bulgariei la spațiul Schengen nu a fost deloc o surpriză. Reamintim că rezoluția a fost  adoptată cu o majoritate de peste 85% dintre cei 639 de eurodeputați participanți la ședință. Concret, 457 dintre aceștia, reprezentând practic toate grupările politice, dar cu precădere Partidul Popular European, alături de grupul Socialiștilor și Democraților, au votat pentru adoptarea rezoluției. De cealaltă parte, 43 s-au abținut și numai 49 au fost împotrivă. În ultima categorie am regăsit cu precădere reprezentanții partidelor readicale din țările UE. Cât îi privește pe cei șase membri ai Partidului Popular pentru Libertate și Democrației, al premierului Mark Rutte, afiliat grupului politic Renew Europe, toți aceștia s-au abținut de la vot.

Așadar, rezultatul votului vorbește de la sine despre semnalul politic dat de Parlamentul European: România, alături de Bulgaria, trebuie să devină parte a spațiului Schengen, și încă până la începutul anului 2023. În subsidiar, putem vorbi despre un succes al campaniei de lobby a României, a europarlamentarilor români, a celor din cel mai mare grup politic al legislativului european.  

SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR!?

 

Comunitatea internațională, nu doar SUA sau Uniunea Europeană, a condamnat încă de la început agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Drept dovadă, la doar o săptămână de la declanșarea invaziei, mai exact, pe 2 martie 2022, Adunarea Generală a ONU a adoptat rezoluția prin care cerea Rusiei „să înceteze imediat utilizarea forței împotriva Ucrainei”. Trebuie precizat, mai întâi, că rezoluția a fost adoptată într-o sesiune specială de urgență a Adunării Generale, convocată de Consiuliul de Securitate pentru prima oară în ultimele patru decenii. Apoi, votul în favoarea rezoluției a fost dat de 141 de state dintre cele 193 membre ale ONU, ceea ce reprezintă o majoritate de 73%, cu mult peste cea minimă, de două treimi, necesară adoptării unei astfel de rezoluții.

De atunci, alte trei rezoluții ONU au confirmat poziția consecventă în raport cu agresiunea Rusiei a organismului mondial constituit în 1945 ce are ca misiune  respectarea păcii și a dreptului internațional, alături de asigurarea cooperării internaționale și respectarea drepturilor omului.

Cea mai recentă dintre aceste rezoluții a fost adoptată pe 12 octombrie, la scurtă vreme după ce Kremlinul a decis anexarea a patru teritorii din estul Ucrainei ocupate de armata rusă. Prin noua rezoluție a Adunării Generale, intitulată „Integritatea teritorială a Ucrainei – apărarea principiilor Cartei ONU”, sunt condamnate „tentativele ilegale de anexare” de către Rusia a regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie; pe cale de consecință, Rusiei i se solicită revocarea deciziilor de anexare a acestor teritorii, precum și retragerea urgentă și necondiționată a forțelor sale militare din Ucraina.

S-ar putea spune, la prima vedere, că împrejurările politice ale adoptării acestei noi rezoluții au fost similare cu cele din 2 martie, că mai minic nu s-a schimbat, dacă nu ar fi de subliniat câteva nuanțe semnificative. Mai întâi, acum, ca și atunci, un număr foarte mic de state – cinci la număr – s-au opus adoptării acesteia: alături de Rusia, au votat impotrivă Belarus, Coreea de Nord, Siria și Nicaragua (aceasta din urmă înlocuind Eritrea de la votul precedent). Totodată, dacă numărul statelor care nu s-au pronunțat a fost practic același, este de menționat că două dintre acestea, cu o greutate specifică importantă, și-au nuanțat pozițiile în ultima perioadă, în sensul că declarațiile liderilor acestora au devenit mai puțin favorabile Rusiei. Bunăoară, în întâlnirea directă cu Vladimit Putin, ocazionată de participarea la reuniunea Organizației de Cooperare de la Shanghai, găzduită de Uzbekistan în a doua parte a lunii septembrie, prim-ministrul Indiei Narendra Modi l-a criticat, fie și indirect, pe liderul de la Kremlin, atunci când a subliniat că „epoca de astăzi nu este o epocă a războiului”. La fel s-a pronunțat și Xi Jinping, acesta comunicându-i îngrijărările Chinei cu privire la războiul dus de Rusia în Ucraina de mai bine de jumătate de an. Mai clar, după ce atât voci oficiale de la New Delhi și Beijing au vorbit despre necesitatea unei soluții diplomatice rapide pentru stoparea războiului din Ucraina, recent ambasadorul chinez la ONU s-a pronunțat pentru „respectarea suveranității și integrității teritoriale ale tuturor țărilor”; adăugăm și faptul că autoritățile de la Beijing au cerut Moscovei, chiar dacă într-un limbaj diplomatic, să oprească bombardamentele asupra capitalei și altor orașe din Ucraina. În fapt, toate acestea fragilizează „prietenia solidă” cu China și India pe care o tot clamează Vladimit Putin.  

Nu în ultimul rând, să iterăm că rezoluția ONU din 12 octombrie a fost susținută de 143 de state, numărul de voturi favorabile fiind cel mai mare obținut de la începutul războiului din Ucraina. Dincolo de aritmetica în sine, rezultatul votului este important pentru că arată tendința tot mai puternică de izolare a Rusiei în plan internațional, idee subliniată și de ministrul român de externe Bogdan Aurescu. Tendință resimțită ca atare la Moscova, așa cum rezultă chiar din reacția față de adoptarea rezoluției, exprimată prin declarația lui Serghei Lavrov, ministrul rus de externe încercând să justifice că adoptarea unei rezoluții „antirusești” a fost obținută prin „teroare diplomatică”(sic!). Declarație pe care nu am fi auzit-o dacă liderul de la Kremlin nu ar fi fost conștient că își pierde susținerea aliaților săi, fie ei mai mari, precum China ori India, sau mai mici, ca Serbia. 

LETONIA ȘI BULGARIA VS. ITALIA

 

LETONIA ȘI BULGARIA VS. ITALIA

 

Alexandru Radu

 

După emoția creată de rezultatele recentului scrutin parlamentar din Italia, soldat cu victoria formațiuni radicale „Frații Italiei”, alegerile legislative din Letonia și Bulgaria de la începutul lunii octombrie s-au încheiat cu rezultate normale. Normale din punct de vedere ideologic, în sensul că votanții din cele două țări estice au favorizat partidele cu orientare politică moderată, pro-europeană în dauna celor cu discurs extremist, anti-sistem. În ambele cazuri, victoria electorală a revenit unor formațiuni aparținând dreptei politice, membre ale Partidului Popular European – Noua Unitate (JV), în Letonia, alianță liberal-conservatoare creată în 2018 între partidul „Unitate” și alte trei formațiuni politice minore, avându-l în frunte pe Krisjanis Karins, premierul în exercițiu al țării, respectiv Cetățenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), partidul politic dominant în ultimul deceniu în Bulgaria, condus de fostul prim-ministru Boiko Borisov. Dar să detaliem rezultatele acestor scrutine.

În Letonia, pentru alegerile parlamentare desfășurate la termen, pe 1 octombrie, au depus candidaturi 19 formațiuni politice, șapte dintre acestea calificându-se în parlamentul de la Riga, în conformitate cu votul dat de 58,8% dintre electorii letoni. Obținând aproape 18,97% din voturi, „Noua Unitate” și-a confirmat poziția de principal partid al scenei politice lituaniene, la distanță relativ mare de partidele clasate pe locurile al doilea și al treilea – „Uniunea Verzilor și a Țăranilor”, cu 12,44% din sufragii, și „Lista Unită”, 11,01%. Cele trei pot fi considerate partidele tradiționale ale sistemului politic. Locurile parlamentare au fost completate de reprezentanții a patru formațiuni politice de tip radical, care au primit între 9% și 6% din opțiunile votanților: „Alianța Națională” și „Lituania pe Primul Loc”, cu orientare naționalistă, „Stabilitate”, euro-sceptică și „Progresiștii”, de factură populistă. Lipsesc însă deputații partidului „Armonia”, reprezentant al importantei minorități ruse din Letonia (circa 30% din populație), care a înregistrat o depreciere electorală masivă, de la 19,8%, în 2018, la numai 4,8%. De precizat că cei 100 de parlamentari letoni sunt aleși în baza unui scrutin proporțional (metoda Saint-Laguë) cu vot preferențial, accesul în parlament fiind condiționat de depășirea pragului electoral de 5%.

Alegerile parlamentare anticipate din Bulgaria (al treilea scrutin de acest fel în ultimul an și jumătate), organizate pe 2 octombrie și caracterizate prin cea mai slabă participare electorală postcomunistă (sub 35% dintre cetățenii cu drept de vot), au plasat formațiunea „Cetățenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei” pe prima poziție a clasamentului electoral, cu 24,5% din voturi, în fața partidului „Continuăm Schimbarea”, al premierului demisionat Kiril Petkov, votată de 19,5% dintre electori. Aliații politici ai acestuia – Partidul Socialist Bulgar și „Bulgaria Democrată” – și-au menținut practic pozițiile parlamentare anterioare, primind fiecare circa 9% din voturile exprimate. Au fost însă devansate de formațiunea minorătății turce, o prezență constantă în parlamentul de la Sofia, cu aproximativ 13% din sufragii, dar și de „Renașterea” (9,8% din voturi), partid pro-rus, cu orientare naționalist-conservatoare. Totodată, în parlament a intrat și noul partid naționalist „Ascensiunea Bulgariei”, votat de 4,5% din electori. Niciuna dintre celelalte 22 de formațiuni participante la alegeri nu a reușit să atingă pragul electoral de 4% ce caracterizează sistemul electoral de tip proporțional folosit pentru alegerea celor 240 de parlamentari.

Așadar, dincolo de diferențele specifice, alegerile din Letonia și Bulgaria au fost câștigate de forțe politice moderate, plasate în centrul vieții politice, acestora revenindu-le și misiunea de a forma majoritățile guvernamentale. Misiune care, însă, se anunță a fi mai dificilă decât cea din Italia. Aici, sistemul electoral favorizează constituirea și funcționarea coalițiilor politice, astfel că alegerile, deși bazate pe același principiu al proporționalității, tind să producă direct majoritatea guvernamentală, ce aparține coaliției victorioase. În schimb, în Letonia și Bulgaria, utilizarea unor scrutine proporționale clasice nu generează astfel de majorități, ci doar victorii electorale relative, confirmând regula generală a corespondenței dintre alegerile proporționale și fragmentarea politică parlamentară. În același timp, fabricarea majorității guvernamentale este puternic dependentă de conjuncturile politice specifice. Astfel, în Letonia, Krisjanis Karins a limitat deja opțiunile privind formarea noului guvern, declarând că „Noua Unitate nu v-a intra în coaliție [guvernamentală] cu partidele care cu orientările politice în Rusia și nu vom colabora nici cu Uniunea Verzilor și Țăranilor”. Similar stau lucrurile în Bulgaria, unde Kiril Petkov a reiterat angajamentul formațiunii sale „Continuăm Schimbarea” de a nu întra într-o majoritate guvernamentală alături de  GERB, partid acuzat de proliferarea corupției; aceasta chiar și în condițiile în care Boiko Borisov a declarat că ar renunța la a deține funcția de prim-ministru într-un viitor cabinet de coaliție. Teoretic, politicienii lituanieni și bulgari nu au decât trei soluții: reîntoarcea la electorat, guvernarea de mare coaliție (precum în România, bunăoară) sau fabricarea postelectorală a unui guvern de coaliție, minoritar ori majoritar. Practic, opțiunilor lor sunt reduse la ultima, cu toate costurile pe care această soluție le presupune.