Către un mandat puternic al premierului Mitsotakis

 

Recent, Eurostat a confirmat intrarea economiei zonei euro în recesiune tehnică, PIB-ul înregistând o scădere de 0,1% două semestre consecutive, ca urmare, în principal, a contractării economiei germane. Și economia Greciei pare să dea semne de slăbiciune, în condițiile în care în perioada ianuarie-martie 2023, PIB-ul său a scăzut cu 0,1% față de trimestrul al patrulea din 2022, când, însă, se înregistrase un plus de 1,1%. Declinul economic este pus în special pe seama scăderii investițiilor, care a compensat creșterea cheltuielilor de consum și a exproturilor.

Reamintim că în august trecut Grecia a ieșit din procedura de supraveghere extinsă impusă de Comisia Europeană după ce, începând cu 2010, economia elenă a avut nevoie de trei pachete internaționale de asistență din partea UE și FMI, în valoare totală de 290 miliarde de euro, pentru a face față urmărilor colapsului economic din 2009. În acești 12 ani, puterea de la Atena a trebuit să aplice o drastică politică de austeritate, incluzând măsuri precum tăierea salariilor și pensiilor, creșterea impozitelor, înghețarea angajărilor în sectorul public sau limitarea bugetelor instituțiilor publice. Semnificația încheierii perioadei de monitorizare a fost subliniată de premierul elen de atunci, același Kyriakos Mitsotakis, acesta declarând că momentul a reprezentat „o zi istorică pentru Grecia”, care deschide „un nou orizont clar de creștere, unitate și prosperitate pentru toți”.  Într-adevăr, așa cum au arătat datele Eurostat, țara a înregistrat o creștere a produsului intern brut de 5,9% în 2022, unul dintre cele mai ridicate ritmuri de creștere de după perioada pandemiei.

Scăderea de 0,1% din primul trimestru al actualului an nu a diminuat optimismul privind avansul economiei grecești în 2023. Înainte de alegerile din 21 mai, Yannis Stournaras, șeful băncii centrale elene, anticipa o creștere economică de 2,2% pentru anul în curs, valoare confirmată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în timp ce prognoza Comisiei Europene urcă la 2,4% extinderea economiei elene în 2023. În aceste condiții, pe lângă progresele realizate în plan intern, dezvoltarea Greciei, altădată problema Europei, va putea influența pozitiv avansul economic al zonei euro, care, iată, dă semne de încetinire.

Însă cu o condiție politică. Anume, dacă din alegeri va rezultat un (nou) guvern Mitsotakis cu „mandat puternic”, adică cu un mandat care să garanteze continuitatea politicii reformiste. Tehnic, aceasta înseamnă ca partidul Noua Democrație să câștige noul scrutin parlamentar cu un scor care să-i permită să controleze majoritatea absolută a mandatelor parlamentului de la Atena. Obiectiv posibil, chiar probabil de atins în urma alegerilor programate pentru 25 iunie.

Reamintim că partidul condus de Kyriskos Mitsotakis a câștigat precedentele alegeri parlamentare, din 21 mai, dar cu o majoritate relativă. Concret, Noua Democrație, votată de 40,79% dintre electori, și-a adjudecat 146 de mandate parlamentare, adică 48,67% din totalul celor 300, lipsindu-i, deci, minimum 5 mandate pentru a putea constitui un guvern majoritar, fără susținerea altor partide. E drept, nu l-a avantajat nici legea electorală în vigoare la acel moment, conform căreia mandatele parlamentare s-au repartizat partidelor care au trecut pragul electoral de 4% în mod proporțional cu ponderile lor electorale. În condițiile în care nu s-a putut constiui noul guvern, pe 29 mai, printr-un decret prezidențial, a fost dizolvat parlamentul și, totodată, au fost convocate noile alegeri pentru 25 iunie.

Întrebarea care se pune în mod firesc este dacă câștigătorul aceste noi alegeri, organizate practic la o lună de precedentele, va avea asigurată majoritatea absolută a mandatelor, altfel spus, va beneficia de un mandat puternic. Și, desigur, dacă câștigătorul va fi tot Noua Democrație.

Mai întâi, să spunem că, în conformitate cu cele mai recente sondaje de opinie, formațiunea condusă de Kyriakos Mitsotakis își păstrează întâietatea electorală (cf. politico.eu/europe-poll-of-polls/greece), beneficiind chiar o sporire a suportului popular. Partidul Noua Democrație este preferat de peste 40% dintre respondenți, la distanță de circa 20 de puncte procentuale de SYRIZA, principalul său contracandidat politic, următorul partid, PASOK, fiind creditat cu aproximativ 12% din voturi. Alte câteva mici partide ar depăși pragul electoral de 4%. Practic, sondajele indică o tendință de stabilitate a ierarhiei politice, cu Noua Democrație pe post de câștigător al competiției electorale.

Apoi, cu un scor electoral de circa 40%, Noua Democrație va beneficia în mod cert de majoritatea parlamentară absolută, ca urmare a faptului că scrutinul se va desfășura în alte condiții procedurale, ca urmare a intrării în vigoare a noii legi electorale, care a fost adoptată în 2020. Aceasta înlocuiește sistemul proporțional clasic, valabil pentru scrutinul din 21 mai, cu sistemul primei majoritare, care a funcționat în Grecia înainte de precedenta modificare a legislației electorale. Pe scurt, noua lege asigură câștigătorului alegerilor un bonus de mandate în funcție de cota sa electorală: de la 20 de mandate pentru o cotă electorală de 25% la 50 de mandate pentru o cotă electorală de minim 40%. Aceasta înseamnă că, în condițiile în care alegerile din 25 iunie se vor încheia cu rezultatele preconizate de sondaje, deci, cu un scor de peste 40% pentru Noua Democrație, formațiunea lui Mitsotakis va obține bonusul maxim de mandate, ceea ce îi va asigura o super-majoritate parlamentară.

Așadar, în lipsa unei răsturnări a situației politico-electorale, de altfel cvasi-imposibil de întâmplat în timpul scurt rămas până la alegeri, Grecia se îndreaptă către o guvernare bazată pe un mandat puternic al premierului Mitsotakis, considerat benefic atât pentru economia elenă, cât și pentru ansamblul economic al zonei euro.

Turcia continuă să blocheze aderarea Suediei la NATO

 

Viitorul summit NATO este programat să aibă loc în capitala Letoniei pe 11 și 12 iulie. În viziunea liderilor Alianței, cel puțin a celor favorabili parcursului nord-atlantic al Suediei, reuniunea ar trebui să marcheze încheierea oficială a procesului de aderare a acestei țări la NATO. Bineînțeles, dacă Turcia va renunța la veto-ul său.

Ankara a avut rezerve față de extinderea Alianței prin cuprinderea Finlandei și Suediei încă de la debutul procesului, cerând guvernului de la Helsinki și, în special, celui de la Stockholm să adopte o atitudine mai dură împotriva militanților refugiați în aceste țări ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (organizație catalogată drept grupare teroristă în Turcia, dar și în SUA și Europa) și ai altor grupări similare, ca și împotriva celor acuzați de președintele Erdoğan de implicare în tentativa de lovitură de stat din 2016. Finlanda și Suedia au acceptat să-și intensifice acțiunile pentru combaterea terorismului, inclusiv să accelereze activitatea de extrădare a militanților vizați de Ankara. În cele din urmă, în martie 2023, Turcia și-a dat acordul formal pentru admiterea Finlandei, dar a amânat o decizie similară în cazul Suediei, motivând că politica guvernului de la Stokholm este în continuare prea permisivă, prea tolerantă vis-a-vis de activitatea organizațiilor și persoanelor considerate indezirabile de Ankara. Așa se face că aderarea Suediei este în continuare blocată de Turcia, la mai bine de 13 luni de la momentul oficial al demarării procesului, petrecut pe 18 mai 2022.

De cealaltă parte, liderii occidentali ai Alianței și-au intensificat eforturile pentru a determina Turcia să accepte admiterea Suediei în NATO înaintea summitului de la Vilnius. O astfel de misiune și-a asumat chiar secretarul general al Alianței, care s-a deplasat în mod special la Ankara pentru a fi prezent la ceremonia de învestire a lui Recep Tayyip Erdoğan în noul său mandat prezidențial. În urma discuțiilor dintre cei doi oficiali, care au avut loc a doua zi, pe 4 iunie, Jens Stoltenberg a insistat asupra faptului că Suedia a făcut progrese în ceea ce privește solicitările Turciei privind înăsprirea legislației antiterorism și a accelerării extrădărilor cetățenilor turci, astfel că se așteaptă ca parlamentul turc să ratifice aderarea Suediei înaintea summitului NATO de la Vilnius din 11-12 iulie. Dar dacă președintele Erdoğan nu s-a arătat convins de argumentele lui Jens Stoltenberg, un pas înainte tot a fost făcut. Astfel, s-a convenit deblocarea Mecanismului  permanent comun al Turciei, Finlandei, Suediei și Alianței Nord-Atlantice, o nouă reuniune a acestuia fiind programată pentru 14 iunie, la Ankara, cu participarea șefului de cabinet al secretarului general NATO, Stian Jenssen, secretarului de stat din cadrul ministerului suedez de Externe, Jan Knursson, omologului finlandez al acestuia, Jukka Salovaara și a consilierului-șef al președintelui Erdogan, Akif Cagatay Kilic.

Atmosfera din preambulul noii reuniuni a Mecanimsului permanent comun, cea de a patra de la constituirea sa, a fost una optimistă, inclusiv oficialul turc lăsând să se întrevadă posibilitatea unui progres al negocierilor. Însă optimismul liderilor occidentali a fost temperat chiar de Recep Tayyip Erdogan, care, la întoarcerea din vizita sa în Azerbaidjean, a avertizat că „Suedia are așteptări, dar aceasta nu înseamnă că noi le vom satisface”, acuzând guvernul de la Stockhoml că nu a făcut destul pentru combaterea terorismului kurd. Practic, președintele turc semnala că poziția sa a rămas neschimbată, anticipând astfel deznodământul discuțiilor din cadrul reuniunii Mecanismului permanent comun de a doua zi. Reacțiile oficiale ale participanților la reuniune au confirmat eșecul negocierilor și, deci, al deblocării de către guvernul turc a aderării Suediei la NATO, chiar dacă în limbajul diplomatic specific unei astfel de activități. Astfel, negociatorul suedez a apreciat că „întâlnirea a fost productivă, dar suntem departe de linia de sosire”, urmând ca dialogul să continue. În aceeași notă, comunicatul remis de Președinția turcă la finalul intâlnirii a făcut referiri la progresele relizate de Suedia în conformitate cu acordul tripartit convenit anul trecut la Madrid, fiind însă necesar ca părțile să continue să lucreze pentru „pași concreți viitori” privind aderarea Suediei la NATO.

Așadar, anticipate de declarațiile președintelui Erdogan, concluziile discuțiilor din cadrul reuniunii de la Ankara nu au marcat schimbarea de atitudine a Turciei așteptată de liderii occidentali, de cei de la Stockholm în primul rând. Cu toate acestea, Jens Stoltenberg continuă să fie optimis în ceea ce privește posibilitatea ca la Vilnius să se oficializeze aderarea Suediei la NATO. Probabil și pentru că a sesizat o anume nuanță în recentele luări de cuvânt ale președintelului turc. Anume faptul că deblocarea situației de către partea turcă nu mai pare a fi legată de demersuri concrete legislative și juridice ale Suediei, acum fiind vorba mai degrabă de o condiționare conjuncturală, președintele Erdogan afirmând că Suedia nu ar trebui să se aștepte ca Ankara să ratifice aderarea sa la NATO până la summitul NATO din 11-12 iulie, dacă nu împiedică protestele-antiturce de la Stockholm. Deocmadată însă, vorbim despre o nouă șansă ratată.

Cetățenii Uniunii arată un interes sporit față de următoarele alegeri europene

 

Cu un an înaintea următoarelor alegeri parlamentare, din iunie 2024, Parlamentul European a dat publicității rezultatele sondajului Eurobarometru din primăvara anului 2023, instrument sociologic cu ajutorul căruia au fost puse în evidență opiniile cetățenilor Uniunii vis-a-vis de aspectele democrației europene, inclusiv față de dimensiunea participării electorale. În ansamblu, datele sondajului au constituit argumentele pentru a aprecia că „cetățenii sprijină puternic democrația și sunt la curent cu viitoarele alegeri europene”, așa cum se menționează în comunicatul de presă remis cu această ocazie.

Pentru evaluarea apetenței electorale a europenilor, Barometrul a conținut două itemuri, similare cu cele ale sondajului realizat în urmă cu cinci ani, unul măsurând interesul față de procesul electoral, celălalt, probabilitatea participării la urne, în condițiile în care scrutinul ar fi organizat în săptămâna următoare. Astfel, interesul publicului față de alegerile europene a înregistrat o creștere importantă, de 6 procente comparativ cu precedentul sondaj, 56% dintre respondenți arătând interes față de noile alegeri. Totodată, probabilitatea participării la vot a  marcat o creștere încă mai pregnantă: dacă în urmă cu cinci ani 58% dintre intervievați declarau că probabil vor participa la vot, acum procentul lor a ajuns la 67%.

Dacă aceasta este situația la nivel general, ca rezultat al opiniilor respondenților din cele 27 de țări ale Uniunii ponderate în funcție de dimensiunea populației specifică fiecărei țări, să vedem cum stau lucruile în cazul concret al României. Aici, probabilitatea participării la vot a crescut, deși mai moderat, la 64%, față de 60% în 2018, în condițiile în care 61% dintre români s-au arătat interesați de următoarele alegeri europene.

Rezultatele evidențiate de sondajul Barometru indică, așadar, un suport electoral crescut, și deci, o reprezentativitate sporită pentru Parlamentul European al legislaturii viitoare.

Pe de altă parte, atunci când vorbim despre rezultatele sondajelor de opinii, trebuie să avem în vedere faptul că ele compun o imagine de moment a realității investigate, și nu o predicție, tinzând în general să fie mai optimiste. Așa se explică că rata participării la alegerile europarlamentare din 2019 a fost inferioară celei măsurate de sondajul din 2018 cu aproape 7 puncte procentuale, având valoare de 50,66%. Conștienți de aceste limite, putem totuși să utilizăm datele sondajului pentru o analiză comparată a participării populare la alegerile europarlamentare.

Astfel, vom spune că, deși relative, datele evidențiate de actualul Barometru confirmă tendința pusă în evidență de precedentele alegeri europene, respectiv de menținere a creșterii participării electorale peste pragul minimal al majorității absolute. În context, să precizăm că prezența la urne a fost inferioară majorității absolute la anterioarele patru ediții ale alegerilor europene, din anii 1999 (49,51%), 2004 (45,47%), 2009 (42,97%) și 2014 (42,61%), cifrele arătând și o tendință descrescătoare a indicatorului între 1999 și 2014.

Mai mult, o participare electorală potențial mai mare de 60% în 2024 ar readuce popularitatea scrutinului european la nivelul celei din debutul procedurii de alegere directă a membrilor Parlamentului European. Reamintim că la primele alegeri europarlamentare, cel din 1979, prezența la urne a fost de 61,99%, reprezentând și nivelul record al participării populare. Ulterior, în 1984, 1989 și 1994, prezența la urne s-a situat în intervalul 56-59%, având o ușoară tendință de scădere.  

Cât privește cazul particular al României, analiza comparată confirmă aceeași tendință de menținere a prezenței la urne de peste 50%, indicând în plus posibilitatea unei participări populare record pentru anul 2024.

Pentru a completa tabloul reliefat de sondajul Barometru, vom prezenta și rezultatele altor două capitole privitoare la calitatea democrației din Uniunea Europeană. Mai întâi, într-o ierarhie a valorilor democratice pusă în evidență de respondenți, pe prima poziție se situează apărarea democrației – 37%, urmată de protecția drepturilor omului în Uniune și la nivel mondia – 28%, ca și de libertatea de exprimare și de gândire- 28%. Apoi, este important de reliefat că 54% dintre cetățenii europeni se declară mulțumiți de modul în care funcționează democrația în cadrul Uniunii. Detaliind, majoritatea covârșitoare a respondenții își exprimă satisfacția pentru existența alegerilor libere și corecte – 70%, libertatea de exprimare – 70% și respectarea drepturilor fundamentale – 66%, declarându-se, în schimb, nemulțumiți în primul rând de lupta împotriva corupției și combaterea dezimformării. Românii, mulțumiți în proporție de 52% de modul în care funcționează democrație, sunt cel mai dezamăgiți de modul în care funcționează partidele politice. Adăugăm la acest capitol și faptul că rolul jucat de Parlamentului European este recunoscut într-o proporție majoritară la nivelul întregii Uniunii,  66% dintre cetățenii europeni apreciindu-l pozitiv.

În fine, respondenții au indicat și direcțiile de acțiune pentru Parlamentul European, prioritare fiind lupta împotriva sărăciei și combaterii excluziunii sociale – 38%, sănătatea publică – 33%, combaterea schimbărilor climatice – 31%, ca și sprijinirea economiei și crearea de noi locuri de muncă – 31%. Interesant, dar deloc surprinzător, este faptul că pentru  respondenții români prioritară este sprijinirea economiei și crearea de noi locuri de muncă – 40%.

Reiterând că mai bine de două treimi dintre cetățenii europeni sunt mulțumiți de modul în care se desfășoară procesul electoral și, totodată, își exprimă intenția de a participa la alegerile europene viitoare, vom fi de acord că: „Alegerile contează. Votul este șansa cetățenilor noștri de a susține chestiunile care sunt importante pentru ei”, așa cum a formulat Roberta Matsola, președinta Parlamentului European, concluzia cu privire la rezultatele sondajului Barometru, adăugând un îndemn, adresat în special tinerilor, de a participa la vot pentru a putea influența direcția de evoluție a Uniunii Europene.

Asia Centrală, pol al interesului geopolitic

 

Asia Centrală, pol al interesului geopolitic

 

Alexandru Radu

 

           

Partea continentului asiatic cunoscută în genere sub numele de Asia Centrală cuprinde un număr de cinci state, foste componente ale Uniunii Societice până la destrămarea acesteia în 1991: Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.

Cele cinci state ocupă un teritoriu comun de circa 4 milioane de kilometrii pătrați, comparabil cu cel al Uniunii Europene, și reunesc o populație, majoritar musulmană, de aproximativ 72 de milioane de locuitori, de peste șapte ori mai redusă decât cea a Uniunii.

Mai mult de jumătate din acest teritoriu vast revine Kazahstanului (peste 2,7 milioane de km²), dar țara, cu circa 19 milioane de locuitori, nu este și cea mai populată din regiune, din cauza condițiilor climatice și reliefului de stepă semi-desertică. Populația cea mai numeroasă, estimată la 35 de milioane, o regăsim în Uzbekistan, a cărei suprafață este de 448.978 km². Dimensiuni asemănătoare are Turkmenistan (491.210 km2), dar populația nu depășește 6 milioane de locuitori, bună parte a țării fiind ocupată de deșertul Karakum.  Populații similare regăsim în celelalte două state central-asiatice, acestea fiind și cele mai reduse ca suprafață: Kârgâzstan – 199.951km², respectiv Tadjikistan – 143.100km². 

Acestea două sunt și cele mai slab dezvoltate, deși relativ bogate în resurse naturale, economiile lor fiind preponderent agrare, cu un PIB/locuitor puțin peste 1.000$. La polul opus se situează Kazahstan și Turkmenistan, ambele bogate în resurse minerale, în special petrol și gaze naturale, care constituie și sursa principală a avuției sociale. Spre exemplu, în Kazahstan, care deține și importante rezerve de uraniu, valoarea indicatorul PIB/loc. trece de 8.5000$. O poziție mediană ocupă Uzbekistan, a cărei dezvoltare mai susținută (valoarea indicatorului PIB/loc. se apropie de 2.000$) se datorează în primul rând producției de bumbac, țara ocupând locul al doilea mondial la exportul acestui produs. 

În ce privește dimensiunea politică, progresele realizat de cele cinci republici central-asiatice în direcția dezvoltării democratice în ultimele trei decenii nu sunt semnificative, ultimulul raport Freddom in the World plasându-le în continuare în categoria țărilor nelibere (nedemocratice), alături de alte 53 de state în marea lor majoritate din Asia și Africa. Formal, regimul politic propiu acestor țări este de tip prezidențial, însă practica politică este cea a unui președinte cu puteri absolute, specifice mai degrabă unui regim autoritarist, monarhic. Bunăoară, în Turkmenistan, Saparmurat Niiazov, ex-lider al comuniștilor sovietici, ales primul președinte al țării în 1992, a fost proclamat președinte pe viață în 1999. Pe de altă parte, atât în Kazahstan, cât și în Kîrgîzstan atribuțiile președinților au fost reduse în urma unor reforme constituționale menite să democratizeze exercitarea funcției. 

Dar cea mai importantă caracteristică a celor cinci state este aceea că fac parte dintr-o regiune geostrategică de importanță deosebită. Odinioară parte a rutei comerciale a Drumului Mătăsii, cu unul din centre în Samarkand, oraș important al Uzbekistanului contemporan, regiunea își reafirmă astăzi rolul de verigă dintre Occident și Orient. Resursele naturale de care dispun statele regiunii, ca și poziția lor geografică specială reprezintă factorii esențiali ai integrării acestora în economia globală.

Declanșarea agresiunii militare a Rusiei asupra Ucrainei a dus la intensificarea competiției dintre actorii regionali și mondiali pentru dezvoltarea de parteneriate privilegiate cu aceste state. Stă mărturie  în acest sens recenta inițiativă politică a Beijingului, respectiv organizarea primului summit China-Asia Centrală la cel mai înalt nivel, o premieră absolută în perioada post-sovietică. Anunțată oficial în prima decadă a lunii iunie, reuniunea s-a desfășurat în zilele de 18-19 iunie în orașul Xi’an din nordul Chinei. Summitul i-a pus față în față pe liderii celor cinci state central-asiatice cu președindete Chinei. Cu această ocazie, Xi Jinping a prezentat planul Chinei de a dezvoltare a regiunii, parte a grandiosului proiect chinezesc de refacere a Drumului Mătăsii, cunoscut sub numele de Belt and Road Initiative, îndemnându-și omologii să „exploateze deplin posibilitățile cooperării tradiționale din domeniul economiei, comerțului, capacității industriale, energetice și de transport”, conform unui fragment din discursul acestuia prezentat de agenția de presă China Nouă.

Pentru Beijing, miza politică a inițiativei a reprezentat-o, așa cum au titrat și agențiile de presă internaționale, întărirea prezenței  chinezești în regiune, aflată în mod tradițional sub influența Moscovei. Semnificativ apare și faptul că reuniunea de la Xi’an s-a desfășurat în paralel cu summitul G7, desfășurat în orașul japonez Hiroșima, dar, încă mai important, cu Forumul Economic UE-Asia Centrală, găzduit de Kazahstan la Amatî, ce a reunit oficiali și reprezentanți ai mediului de afaceri din Uniunea Europeană și din cele cinci țări central-asiatice.  

Aflat la cea de a doua sa ediție, Forumul este expresia inițiativei Uniunii de a dezvolta un parteneriat strâns cu Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan, pe baza strategiei europene pentru Asia Centrală adoptată în 2019. În baza acesteia, UE a lansat un program financiar pe trei ani, în valoare de 28 milioane euro, pentru susținerea dezvoltării în regiune.  

De altfel, trebuie subliniat că, pe lângă faptul că este cel mai mare donator in Asia Centrală, cu un ajutor de 1,1 miliarde de euro între 2014 și 2020, UE reprezintă și cel mai mare investitor din regiune, cu peste 40% din total, depășind astfel investițiile cumulate ale SUA, Rusia și China, astfel că interesul Uniunii pentru continuarea și extinderea cooperării cu țările central-asiatice este pe deplin justificat. Acest obiectiv a fost reiterat și de președintele Consiliului European, Charles Michel, cu ocazia prezenței sale în Kârgâstan pentru participarea la cel de al doilea summit UE-Asia Centrală din 2 iunie, alături de președinții din Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan (reprezentat de vice-președintele Consiliului de Miniștri) și Uzbekistan.