Tuesday 13 October 2009

A căzut guvernul! E de bine

Astăzi, 13 octombrie, pentru prima oară în istoria postdecembristă a României guvernul a fost demis de parlament. Multă zarvă politică a produs evenimentul. Ba chiar, cei mai pesimişti s-au grăbit să anunţe tot felul de catastrofe economico-sociale. În realitate, în România s-a întâmplat un fapt care se întâmplă deseori în societăţile occidentale. Un eveniment normal în logica democraţiei, conform căreia guvernul este responsabil în faţa parlamentului, şi nu invers.
E drept, în România normalitatea era alta. Bunăoară, să ne reamintim că, în decursul celor două decenii scurse după 1989, au mai fost schimbate guverne în interiorul unei legislaturi, şi încă destul de multe - guvernul Roman, în 1991; guvernul Ciorbea, în 1998; guvernul Vasile, în 1999, şi guvernul Tăriceanu, în 2007 - dar de fiecare dată nu printr-o moţiune de cenzură a parlamentului, ci prin jocurile de culise ale partidelor.
Aşadar, guvernul Boc, format în urma alegerilor parlamentare de la sfârşitul lui 2008, prin coalizarea PD-L şi PSD, cu concursul decisiv al preşedintelui Băsescu, guvern căruia, de altfel, mulţi îi preziceau sfârşitul încă de la constituire, şi-a încetat cariera politică.
Ce urmează? Firesc, negocieri politice pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare şi, pe cale de consecinţă a unui nou guvern, cel mai probabil un guvern provizoriu sau cu viaţă limitată, până după alegerile prezidenţiale.
Până atunci însă, să remarcăm încă o dată, că, prin succesul moţiunii de cenzură la adresa guvernului, viaţa politică românească a dat un semn de normalitate democratică.

1 comment:

  1. Normalitate democratica in sens formal. Trebuie totusi sa recunoastem o motiune de cenzura nu trece asa in fiecare zi, iar situatia pe care ea o exprima nu este chiar una de normalitate.
    Motiunea a trecut "datorita" contextului electoral. Daca nu ar fi fost prezidentialele, am fi avut aceleasi negocieri de culise sau am fi mers pana in 2012 cu "marea coalitie".
    Oricum e o premiera care ne intoarce din nou la ... Constitutie.

    ReplyDelete