Semne bune

Semne bune

Deşi sintagma „democraţie originală” are un părinte binecunoscut, mulţi dintre români o folosesc fără să plătească drepturi de autor atunci când este vorba să definească mersul societăţii româneşti. În termenii limbajului politiceşte corect, am putea să-i spunem „democraţie emergentă”, dar ar suna prea frumos. Mai corectă ar fi, din perspectiva ştiinţei politice, formularea „democraţie dezorganizată”. Dar indiferent cum o denumim, realitatea este aceea a unei varietăţi de sistem politic în care, deşi bazat pe o constituţie similară celor occidentale ca principii şi reguli, reglementările acesteia rămân cel mai adesea simple fraze dintr-un document, în care principiile separaţiei puterilor şi statului de drept sunt nesocotite fără nici un fel de ezitare, în care, dreptul fundamental al cetăţenilor la o bună guvernare este eludat şi, nu în ultimul rând, în care voinţa electorală este deturnată de politicieni.
Şi totuşi, două întâmplări din data de 10 septembrie par să contrazică această realitate.
Este vorba, pe de-o parte, de şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), desfăşurată în contextul „grevei” judecătorilor, în cadrul căreia, în premieră absolută, preşedintele Băsescu s-a văzut contrat de unii dintre reprezentanţii acestei bresle. Conform Constituţiei (art. 133), CSM este „garantul independenţei justiţiei”, dar Consiliul a fost mai degrabă garantul dependenţei justiţiei de puterea politică, de puterea prezidenţială în mod deosebit. Acum însă, Preşedintele, spre surpriza sa, a avut ocazia să descopere că există şi magistraţi pentru care independenţa justiţiei nu este doar un slogan constituţional.
Pe de altă parte, tot ieri, sindicatele bugetarilor din România, reprezentând circa 1,4 milioane de salariaţi, s-au aliat pentru a face front comun împotriva noii legi cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice. Sindicaliştii au hotărât şi un calendar al mişcărilor de protest: pe 15 septembrie va avea loc o pichetare a Palatului Parlamentului, iar pe 5 octombrie o grevă generală de o zi în întreg sectorul bugetar; de asemenea, sindicaliştii bugetari, ca şi magistraţii, şi-au anunţat refuzul de a participa la organizarea alegerilor prezidenţiale din această toamnă. Această acţiune este o premieră în istoria mişcării sindicale din România.
Nu ştiu ce va urma, dar, cu siguranţă, protestul magistraţilor şi alianţa bugetarilor sunt semne bune. Căci, dincolo de partipriuri, de posibile pagube produse cetăţenilor, ele vorbesc despre un activism social a cărui lipsă de până acum a favorizat autoritarismul unei puteri politice ce a uitat că rostul ei este să-i servească pe guvernaţi, şi nu pe deţinătorii vremelnici ai guvernării.