Invitat la RRA, la ora 18,30, pentru un interviu pe tema alegerilor (de)comasate, a trebuit să aștept terminarea discursului prezidențial pentru a începe emisiunea (a început după ora 19), discurs pe care l-am ascultat relativ cuminte în studio. În paranteză fie spus, este, cred, a patra oara când sunt invitat la un post public, fie tele, fie radio, și când ma „boicotează” președintele cu câte un discurs. Ultima oara s-a întâmplat chiar când președintele anunța retragerea proiectului legii sănătății.
Dar revenind la cuvântarea prezidențială, am ascultat un discurs deloc suprinzător, așa cum eu, unul, mă așteptam să aud; un discurs de premier, în prima parte, când a reluat, mai pe larg si parcă mai elaborat, ceea ce a spus premierul în fața parlamentului cu ocazia primei zile a sesiunii extraordinare, adică un discurs axat pe tema: am făcut ceea ce trebuia să facem, atât din perspectiva ieșirii dinj criză, cât și a modernizării statului (sic), dar desigur cu costuri pentru români, ale căror nemulțumiri sunt pe deplin înțelese; tot aici, președintele a invocat nevoia continuării reformelor (chiar și împotriva poporului?), reinventând tema dragă a modificării constituției. Unii vor spune că președintele a încercat să schimbe agenda publică. Nu știu, poate, însă mie mi s-a părut că invocarea unei astfel de teme intră în categoria „țara arde și baba se piaptănă”. În a doua parte, președintele a ținut să răspundă, sub forma unor observații, criticilor recepționate până acum. Ne-a spus, spre exemplu, că nu este un dictatator, din moment ce toți îl critică liber, dar a strecurat și o serioasă ceartă la adresa PD-L și mai ales a lui Boc (dacă aș fi fost eu șeful PD-L partidul ar fi fost mult mai bine condus, a zis prezidentul). Nu în ultimul rând, a criticat toată clasa politică, toate partidele, așa cum i-ar sta bine unui președinte imparțial, rol pe care parcă a încercat să-l joace. Oricum, ne-a avertizat că nu se va schimba și că nu va da înapoi.
Așadar, un discurs anost, deloc surprinzător, adresat mai degrabă suporterilor săi (de altfel, președintele însuși a invocat drept țintă a mesajului nevoia refacerii încredii în președinte a unei părți a poporului ), dar rupt de agenda zilei, de criza politică, de cererile celor aflați în stradă.
Noroc cu ziariștii prezenți la Cotroceni (a fost un fel de conferință de presă prezidențială?) care l-au întrebat lucruri mai concrete și astfel am putut afla că prezidentul nu-și dă demisia (președinții nu-și dau demisia în criză, a zis domnul Băsescu, crezându-se căpitanul vasului naufragiat cu numele de România), dar că nu exclude un referendum pentru a-și testa popularitatea.
Desigur, am putea fi de acord cu ideea că domnul Băsescu, de la înălțimea funcție de președintele al României, s-a comportat responsabil și, totodată, distant (deși, tot a scăpat unele mici ironii, chiar dacă nu a mai nominalizat nici un politician), pledând pentru continuitate. Totuși, parcă altele erau așteptările cetățenilor, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională, căreia i-a garantat independența, tocmai se opusese continuității.
