Ecourile
alegerilor americane s-au stins repede, poate chiar mai repede decât ar fi fost
firesc. Aceasta, în principal, pentru că rezultatele nu au fost surprinzătoare
sau, mai clar spus, nu au confirmat răsturnarea politică preconizată de mulți
dintre comentatorii vieții politice americane. Și totuși, evenimentul electoral
de peste ocean nu a fost unul lipsit de semnificații, chiar dacă nu
spectaculoase.
Mai întâi,
câteva chestiuni de natură tehnică. În mod tradițional, alegerile în SUA se țin
în prima marți a lunii noiembrie din anul electoral, cu condiția ca aceasta să
nu fie și prima zi a lunii. Astfel, anul acesta alegerile au avut loc pe 8
noiembrie, fiind organizate la jumătatea mandatului prezidențial (de aici și
denumirea de „midterm elections”). La nivel federal au fost aleși toți membrii Camerei
Reprezentanților, camera inferioară a parlamentului din SUA, cu mandat de numai
doi ani; totodată, a fost înnoit Senatul, camera superioară, în proporție de o
treime, mandatul senatorilor fiind de șase ani. Alegerile federale au fost
completate cu alegerile de la nivelul statelor ce compun SUA – pentru
guvernatori și membrii parlamentelor statale – și de cele de la nivel local –
unde au fost puse în joc diferite funcții administrative. În fine, în unele
state au fost organizate și consultări populare de tip referendum, precum cel
din statul Kentucky. Trebuie precizat că se utilizează un singur buletin de vot
pentru toate aceste procese electorale. Aceasta înseamnă un buletin de vot
aglomerat, care îngreunează exercitarea votului și complică misiunea
cetățeanului-alegător. De altfel, chiar dacă America este considerată un model
de democrație, acuzațiile privind iregularitățile votului sau chiar fraudarea
alegerilor sunt frecvente. Încă mai important, combinarea diferitelor tipuri de
procese electorale conduce la influențarea reciprocă a acestora, la pierderea
specificului fiecăruia, cu consecința obținerii unor rezultate electorale
alterate. Să precizăm că o asemenea practică electorală este specifică SUA, nu
și Europei; aici, dimpotrivă, regula o reprezintă separarea diferitelor procese
electorale, așa cum recomandă Comisia de la Veneția, instituția care jocul
rolul unei veritabile curți constituționale a Consiliului Europei.
În ansamblul
alegerilor americane, scrutinul federal este cel căruia i se acordă cea mai
importantă semnificație politică, mai ales din perspectiva rolului pe care îl
joacă SUA în dinamica raporturilor internaționale. Acum mandatul prezidențial
nu a fost pus în joc (urmează peste doi ani), dar alegerile de la mijloc de
mandat au reprezentat un test pentru președintele Biden, în sensul verificării
majorității sale parlamentare. Desigur, SUA reprezintă un stat cu regim politic
prezidențial, dar președintele este dependent politic de majoritatea
parlamentară, astfel că acțiunile sale pot fi potențate sau, dimpotrivă,
frânate de parlament. Democrații au pierdut majoritatea în Camera
Reprezentanților, dar victoria republicanilor a fost una modestă. După o
numărătoare a voturilor care a durat mai bine de o săptămână, republicanii
și-au putut asigura 219 mandate din cele 435 ale Camerei, astfel că beneficiază
de o majoritate la limită, cu doar trei mandate peste cele 216 ale
democratilor. Cât privește Senatul, aici republicanii au rămas în opoziție,
obținând 48 din cele 100 de locuri. În plus, democrații beneficiază de încă un
mandat senatorial, prin intermediul vicepreședintelui american, președinte de
drept al Senatului. În ansamblu, prestația Partidului Republican a fost
dezamăgitoare, mai ales din perspectiva preconizatului „val roșu” (culoarea
atribuită republicanilor americani, fără legătură ideologică cu partidele
„roșii” din Europa), care i-ar fi trimis pe democrați în opoziție. O cauză
pentru acestă situație trebuie căutată în interiorul partidului, afectat de
clivajul dintre moderați și radicali, aceștia din urmă numiți „trumpiști”. De altfel,
criza din Partidul Republican pare să se adâncească după ce Donald Trump s-a
grăbit să-și anunțe candidatura pentru un nou mandat prezidențial. Desigur,
victoria republicanilor din Camera Reprezentantilor, fie ea și firavă, este
importantă din perspectiva raporturilor putere-opoziție, dacă avem în vedere
mai ales rolul fiscal-bugetar al acestei camere. Bunăoară, liderii partidului republican
au anunțat deja intenția de a bloca creșterea plafonului de îndatorare sau a
ajutorului financiar către Ucraina. Este însă la fel de adevărat că, în
sistemul bicameral american, Senatul, în continuare controlat de democrați,
poate bloca iniațivele legislative ale republicanilor din Camera
Reprezentanților. Adăugăm și faptul că prestația partidului președintelui american
este cea mai bună la alegerile intermediare din ultimele două decenii. Una
peste alta, deși au făcut mai dificilă colaborarea președintelui cu prima
cameră parlamentară, rezultatele alegerilor federale au confirmat practic
status-quo-ul politic american.
Și chiar dacă
pentru mulți dintre americani rezultatele pot fi dezamăgitoare, republicanii
fiind nevoiți să amâne confruntarea decisivă cu democrații pentru 2024, atunci
când vor fi organizate și alegeri prezidențiale, pentru europeni lucrurile stau
diferit. Căci, în fapt, alegerile au confirmat continuitatea administrației
democrate, adică a politicilor susținute de președintele Biden, inclusiv în
ceea ce îi privește pe partenerii europeni. Aceasta înseamnă predictibilitate
în raporturile bilaterale SUA-UE și deopotrivă în ceea ce privește coaborarea
internațională, cu obiectivul important al sprijinului acordat Ucrainei în războiul
declanșat de Rusia. Iar predictibilitatea devine cel mai de preț bun într-o
lume aflată parcă într-o dinamică de tip brownian.
No comments:
Post a Comment