UN COMPROMIS IMPORTANT

 

La data de 1 iunie 2007 – cu șapte ani înainte ca Rusia să anezexe ilegal Republica Autonomă Crimeea și orașul Sevastopol – a întrat în vigoare Acordul dintre Comunitatea Europeană și Federația Rusă privind facilitarea eliberării vizelor pentru cetățenii Uniunii Europene și ai Federației Ruse. Scopul Acordului era acela de a „facilita, pe bază de reciprocitate, eliberarea vizelor cetățenilor Uniunii Europene și ai Federației Ruse în cazul șederii planificate cu o durată de cel mult 90 de zile într-un interval de 180 de zile”. Așadar, o măsură care avea în vedere flexibilizarea călătoriilor între cele două entități statale, cu efecte benefice directe în special asupra celor care călătoreau în scop turistic.

Intrarea într-un nou Război Rece, din 24 februarie 2022, când Rusia a atacat Ucraina, a determinat Uniunea Europeană să reacționeze rapid și în acest domeniu, decizia 2022/333 a Consiliului din 25 februarie vizând suspendarea parțială a Acordului. Concret, începând cu 28 februarie, nu s-au mai aplicat măsurile de facilitare a acordării vizelor pentru oficialii și oamenii de afaceri ruși.

După șase luni de război în Ucraina, miniștrii de Externe ai țărilor Uniunii Europene, prezenți la Praga într-o reuniune neoficială pe 30 și 31 august, au convenit asupra deciziei de a suspenda complet acordul de facilitare a vizelor UE-Rusia. Suspendarea complică procesul de acordare a vizelor în EU pentru cetățenii ruși, iar procedurile devin mai costisitoare și mai birocratice. Totuși, cetățenii ruși pot călătorii în continuarea în țările Spațiului Shengen, chiar dacă procedeul de obținere a vizelor a devenit mai scump și mai greoi.

De altfel, miza reuniunii de la Praga, cel puțin la nivelul media și al publicului parg, a fost cea a interzicerii totale a accesului rușilor în spațiul Uniunii Europene.

Contextul politic în care aceasta s-a desfășurat a fost, ca în multe alte rânduri, cel al „Europei cu două viteze”, de astă dată, al diferențelor de abordare dintre statele estice, aflate în proximitatea conflictului din Ucraina, și cele vestice ale Uniunii.

Primele se pronunțau pentru o soluție mai drastică decât cea a suspendării Acordului. Iată, bunăoară, poziția României, prezentată de ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, în preambulul întâlnirii de la Praga: „voi exprima deplina disponibilitate a României de a discuta despre adoptarea unor măsuri ulterioare [suspendării Acordului] de restricționare a circulației cetățenilor ruși în Uniunea Europeană, deoarece considerăm că – concentrându-ne mai ales pe vizele pentru turism – turismul nu este un drept fundamental”. În același sens s-a exprimat și Jan Lipavsky, ministrul de Externe al Republicii Cehe, țara care asigură în prezent președinția Uniunii, care a apreciat că în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei „nu este loc de turism [pentru ruși]”. Mai mult, Cehia, Estonia dar și Finlanda restricționaseră deja acordarea de vize pentru cetățenii ruși, dorind astfel a fi exemplul de urmat în acest domeniu.

De cealaltă parte, țările vestice, precum Austria sau Luxemburg, se pronunțau împotriva soluției radicale a blocării totale a accesului rușilor în țările Uniunii Europene, invocând, în special, argumente principiale sau umanitare. Astfel, șeful diplomației austriece, Alexander Schallenberg, aprecia că UE nu ar trebui „să dea o judecată categorică asupra a 140 de milioane de persoane”, după cum ministrul de Externe luxemburghez Jean Asselborn avertiza că „nu trebuie să avem o nouă cortină de fier în Europa”. În plus, într-un document comun de poziție, Germania și Franța respingeau propunerile statelor estice de a interzice întrarea în Uniune pentru toți cetățenii ruși, aceasta fiind practic și poziția Comisiei Europene, dacă ne reamintim că Joseph Borrell, reprezentantul UE pentru politică externă, declarase anterior reuniunii de la Praga că „interzicerea intrării tuturor rușilor (în UE) nu este o idee bună”. Am putea aminti aici și poziția Ungariei – ministrul său de Externe, Peter Szijjarto, apreciind că „interzicerea vizelor nu ar fi o decizie adecvată în circumstanțele actuale” – dacă nu am ști că Ungaria este un caz excepțional nu doar printre statele estice ale Uniunii, menținând legături strânse cu Moscova în toată această perioadă.

Așadar, la Praga s-a hotărât suspendarea totală a Acordului din 2007, dar nu și interzicerea accesului rușilor în spațiul UE. Am putea, deci, spune, că a prevalat poziția „Uniunii de Vest”. Cu siguranță, inamicii Uniunii, ca și suveraniștii interni, ar interpreta hotărârea de la Praga ca un semnal puternic al dezbinării Est-Vest din cadrul Uniunii Europene, al supremației decizionale a „vechii Uniuni” sau chiar ca o dovadă a slăbiciunii Uniunii (de Vest) în raport cu Rusia.  În fapt însă, decizia de la Praga este expresia compromisului politic care caracterizează funcționarea Uniunii Europene.

Dincolo de ceea ce am putea numi competiția dintre vechea și noua Europă, un proces firesc până la urmă într-un spațiu democratic, aș spune că trebuie să judecăm lucrurile mai întâi dintr-o perspectivă pragmatică. În fapt, ce ne spune decizia de la Praga? Că Uniunea Europeană continuă politica sa de sancționare a Rusiei agresoare, căci suspendarea facilităților privind acordarea vizelor pentru ruși se alătură celorlalte măsuri de sancționare a Rusiei agresoare. Iar acesta este lucrul important.