Asteptate cu îngrijorare, ba chiar cu teamă de mai toate
cancelariile europene, alegerile parlamentare italiene din 26 septembrie au
confirmat ascensiunea partidului Fratelli d’Italia, etichetat deja ca un
partid naționalist-conservator, euro-sceptic și cu rădăcini fasciste. Să
amintim că partidul condus de Georgia Meloni, înființat în 2012, a crescut
puternic în opțiunile de vot ale alegătorilor italieni, de la doar 2% în 2013, respectiv
4% în 2018, la aproape o pătrime din sufragiile exprimate la aceste alegeri.
Deși, în mod normal, o formațiune politică ce obține în
alegerile generale doar 25% din voturi nu poate aspira la statutul de partid
major al sistemului, contextul politic național și reglementările electorale specifice
îi pot facilita acest statut. Este, în mod clar, cazul Italiei, unde, pe de-o
parte, funcționează un sistem multipartidist excesiv, caracterizat prin
volatilitate, iar, pe de alta, legea electorală este astfel concepută încât să amplifice
victoria formațiunii câștigătoare și, deci, să favorizeze constituirea majorității
parlamentare. În aceste condiții, Fratelli d’Italia nu este doar cel mai
votat dintre mumeroasele partide intrate în parlament, ci liderul coaliției
majoritare și partidul dominat al viitoarei guvernări.
Așadar, rezultatele alegerilor parlamentare, la care au
participat peste 60% dintre electorii peninsulari, ne spun că Italia se îndreaptă
către o coaliție de guvernare situată la dreapta extremă a spectrului politic,
cea mai radicală de pănă acum, condusă, în premieră națională de o femeie. O
coaliție compusă, în principal, din Fratelli d’Italia, Lega și Forza
Italia, adică din neo-fasciști, naționalisti și excentrici, care, s-o
recunoaștem, are doate ingredientele unui cocteil politic exploziv.
Cu ce s-ar putea confrunta liderii celorlalte țări europene după
victoria confirmată a Georgiei Meloni? În esență, cu o Italie mai puțin dispusă
să participe la realizarea consensului european, parte a unui opoziții
populiste tot mai puternice în cadrul raporturilor de putere din Uniunea
Europeană.
Desigur, mai ales pentru politicieni și jurnaliști, rezultatele
alegerilor parlamentare din Italia, țară fondatoare a Uniunii Europene și printre
primele ei economii, comportă sensuri și semnificații excepționale. Dar Italia
nu este nici prima și nici singura țară a Uniunii în care formațiunile politice
similare Fratelli d’Italia au obținut succese electorale.
Recentele alegeri parlamentare din Suedia, organizate pe 11
septembrie, au provocat un adevărat șoc în societate. Nu doar că stânga a pierdut în fața dreptei, răsturnare
politică totuși nespecifică Suediei, dar victoria dreptei s-a datorat în fapt
unei formațiuni plasate la extrema spectrului politic. Cu origini ideologice neo-naziste,
Democrații Suedezi, votați de peste 20% dintre electori, au devenit cel mai
important partid al dreptei, devansând Moderații, partidul tradițional al dreptei
suedeze. Astfel, după 11 septembrie 2022, Suedia, proaspăt aspirant la statutul
de membru NATO și viitoarea deținătoare a președinției Consiliului European, se
îndreaptă către o formulă guvernamentală inedită, căci fără aportul dreptei-extreme,
noul guvern de la Stockholm nu se poate constitui. Faptul că nu Jimmie Åkensson, liderul Democraților Suedezi, ci moderatul Ulf
Kristersson a fost însărcinat cu formarea cabinetului nu modifică cu nimic noua
realitate politică a Suediei. Fie și numai parte a coaliției parlamentare
majoritare, deci fără reprezentanți în cabinet, așa cum ar prefera premierul
desemnat, Democrații Suedezi vor contribui decisiv la modelarea fizionomiei
politice a guvernului. Iar aceasta înseamnă, pe scurt, „mai puțină Europă”.
Așadar, în urma schimbărilor politice configurate de rezultatele
alegerilor parlamentare, adică de voința majoritară a electorilor, Suedia și Italia
vin să creeze un fel de axă Nord-Sud a populismului european. Și totuși, cercul
politic al populiștilor este mai larg. Destul de multe guverne europene au fost
atinse de tentația populismului, mai ales în contextul agresiunii Rusiei în
Ucraina și al consecințelor sociale ale crizei energetice, dar sediul acestei
politici îl găsim mai degrabă în Est. Cu siguranță, orice cetățean european cât
de cât informat știe, a auzit despre derapajele populiste ale guvernului
polonez, ca să nu mai vorbim despre consecvența cu care Budapesta apasă pe
pedala suveranismului. De altfel, nu întâmplător primii care au felicitat-o pe
Giorgia Meloni pentru victoria în alegerile de duminică au fost liderii de la
Budapesta și Varșovia. Sugestiv în acest sens este mesajul transmis de
premierul Orban: „Avem nevoie mai mult ca orcând de prieteni care împărtășesc o
viziune și o abordare comune față de Europa”.
Vrem, nu vrem, atitudinea și acțiunea politică de tip
populist au devenit o realitatea a Europei actuale, fie și cu circumstanțele
atenunante ale crizelor cu care se confruntă Uniunea Europeană, iar recentele
alegeri parlamentare din Italia o certifică. Ce ne rămâne de făcut nou, simpli cetățeni
sau oficiali, este să fim capabili să o administrăm.
No comments:
Post a Comment