Saturday, 18 July 2020

30 de ani. 1990- primele „alegeri libere” (2)


Sfârșitul anului 2020 ar trebui să aducă și organizarea noului scrutin parlamentar. O anume incertitudine planează încă asupra datei concrete a alegerilor, dar partidele politice par decise să nu le amâne pentru primăvara lui 2021. Oricum ar fi, la termen sau amânate, aceste alegeri închid cercul celor trei decenii de istorie electorală a României postcomuniste. Răstimp în care au fost organizate opt ediții ale scrutinului parlamentar – în 1990, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012 și 2016 – fiecare dintre ele cu contribuția sa specifică la evoluția politicii românești.
Rememorarea lor acum, în preambulul celei de a noua ediții a alegerilor aprlamentare, mi se pare îndoit binevenită, istoric și politic, astfel că cele opt scrutine parlamentare vor fi prezentate în tot atâtea episoade. Contextul politic, mecanismul electoral implicat, rezultatele electorale (inclusiv titularii mandatelor) și consecințele lor politice, sistemul partidist rezultat, ca și elementele specifice vor constitui conținutul fiecărui episod.




Camera Deputaţilor
Senat
Voturi
%
Mandate
Voturi
%
Mandate
Nr.
%
Nr.
%
FSN
66,31
263
66,41
67,02
91
76,47
UDMR
7,23
29
7,32
7,20
12
10,08
PNL
6,41
29
7,32
7,06
9
7,56
MER
2,62
12
3,03
2,45
1
0,84
PNŢcd
2,56
12
3,03
2,50
1
0,84
AUR-PUNRT
2,12
9
2,27
2,15
2
1,68
PDAR
1,83
9
2,27
1,59
0
0
PER
1,69
8
2,02
1,38
1
0,84
PScDR
1,05
5
1,26
-
-
-
PSDR
0,53
2
0,51
-
-
-
GDC
0,48
2
0,51
-
-
-
PDM
0,38
1
0,25
-
-
-
PLS
0,34
1
0,25
-
-
-
PRNR
0,32
1
0,25
-
-
-
PTLDR
0,32
1
0,25
-
-
-
FDGR
0,28
1
0,25
-
-
-
UL„B”
0,27
1
0,25
-
-
-
UDRR
0,21
1
0,25
-
-
-
CLR
0,13
1
0,25
-
-
-
UUR
0,12
1
0,25
-
-
-
UDSR
0,07
1
0,25
-
-
-
UDTM
0,06
1
0,25
-
-
-
UER
0,04
1
0,25
-
-
-
UDSCR
0,03
1
0,25
-
-
-
UBB/ACBB
0,03
1
0,25
-
-
-
UPR„DP”
0,02
1
0,25
-
-
-
UAR
0,00
1
0,25
-
-
-
Indep. (A. Iorgovan)
-
-
-
0,26
1
0,84
Total
95,45
387+9=396
100
91,61
119
100
R
18+9=27
7+1=8
N
2,20
1,66
Nmediu
1,93
G
1,00%
7,21%
Gmediu
4,11%
Notă: R=numărul partidelor parlamentare; N=numărul efectiv al partidelor politice pentru fiecare Cameră calculat după formula N=1/∑pi2; G=indicele disproporției electorale, calculat după formula G=√1/2∑(vi-li)2.
Sursa: Monitorul Oficial al României, an II, nr. 81-82 din 8 iunie 1990.






Monday, 13 July 2020

30 de ani. 1990 – primele „alegeri libere”


Sfârșitul anului 2020 ar trebui să aducă și organizarea noului scrutin parlamentar. O anume incertitudine planează încă asupra datei concrete a alegerilor, dar partidele politice par decise să nu le amâne pentru primăvara lui 2021. Oricum ar fi, la termen sau amânate, aceste alegeri închid cercul celor trei decenii de istorie electorală a României postcomuniste. Răstimp în care au fost organizate opt ediții ale scrutinului parlamentar – în 1990, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012 și 2016 – fiecare dintre ele cu contribuția sa specifică la evoluția politicii românești.
Rememorarea lor acum, în preambulul celei de a noua ediții a alegerilor aprlamentare, mi se pare îndoit binevenită, istoric și politic, astfel că cele opt scrutine parlamentare vor fi prezentate în tot atâtea episoade. Contextul politic, mecanismul electoral implicat, rezultatele electorale (inclusiv titularii mandatelor) și consecințele lor politice, sistemul partidist rezultat, ca și elementele specifice vor constitui conținutul fiecărui episod.

1990 - primele „alegeri libere”

Monday, 25 November 2019

O statistică electorală


O statistică electorală

Înfrângerea, previzibilă de altfel, a Vioricăi Dăncilă în turul al doilea al prezidențialelor a generat, cum era și firesc, diverse comentarii și evaluări cu privire la performanța/ contraperformanța candidatului PSD și, de aici, a viitorului liderului acestui partid.
O privire comparativă asupra rezultatelor celor opt editii ale alegerilor prezidențiale postcomuniste ar fi de ajutor în acest sens.

Scrutin
Candidat (partid)
Voturi
Total voturi
1990 (tur I)
Ion Iliescu (FSN)
12.232.498 (85,07%)
14.378.693
Radu Cîmpeanu (PNL)
1.529.188 (14,93%)
1992 (tur II)
Ion Iliescu (FDSN)
7.393.429 (61,43%)
12.034.636
Emil Constantinescu (CDR)
4.641.207 (38,57%)
1996 (tur II)
Emil Constantinescu (CDR)
7.057.906 (54,41%)
12.972.485
Ion Iliescu (PDSR)
5.914.579 (45,99%)
2000 (tur II)
Ion Iliescu (PDSR)
6.696.623 (66,83%)
10.020.870
Corneliu Vadim Tudor (PRM)
3.324.247 (33,17%)
2004 (tur II)
Traian Băsescu (ADA.PNL+PDL)
5.126.894 (51,23%)
10.008.314
Adrian Năstase (PSD+PUR)
4.881.520 (48,77%)
2009 (tur II)
Traian Băsescu (PDL)
5.275.808 (50,34%)
10.481.568
Mircea Geoană (PSD)
5.205.760 (49,66%)
2014 (tur II)
Klaus Iohannis (ACL.PNL+PDL)
6.288.769 (54,43%)
11.553.152
Victor Ponta (PSD+UNPR+PC)
5.264.383 (45,57%)
2019 (tur II)*
Klaus Iohannis (PNL)
6.437.151 (66%)
9.774.684
Viorica Dăncilă (PSD)
3.337.533 (34%)
*rezultate provizorii

Deși cifrele sunt grăitoare, câteva observații tot aș face:
-        Scorul electoral realizat de candidatul PSD este cel mai prost obținut vreodată de acest partid (FSN/FDSN/PDSR/PSD), atât ca număr de voturi, cât și în expresie relativă;
-        Performanța electorală a Vioricăi Dăncilă este similară celei a lui Corneliu Vadim Tudor în 2000; de fapt, și situația politico-electorală a fost similară;
-        Deși, la prima vedere, cele 3,3 milioane de voturi primite de Viorica Dăncilă ar reprezenta bazinul electoral tradițional al PSD, în realitate, votanții PSD  au fost numai cu puțin peste 2 milioane (conform rezultatelor din turul I, unde avem de-a face cu un vot politic, de partid, ca și la alegerile europarlamentare din mai); restul de circa 1,2 milioane de votanți pro-Dăncilă au provenit din alte „surse”;
-        Cota electorală națională a PSD s-a redus simțitor; social-democrații și-au pierdut statutul de partid dominant al sistemului politic.