Cine conduce alegerile?

În loc de altceva mai bun, (pre)campania electorală prezidențială ne-a oferit scandalul semnăturilor falsificate. Am văzut candidați indignați, acuze de tot felul, replici instituționale mai mult sau mai puțin convingătoare etc. Există însă și o parte pozitivă a acestui scandal. Anume ocazia unei discuții despre nevoia reformării sistemului electoral, a managementului alegerilor în special.

Cine conduce procesul electoral în România? O întrebare simplă, dar cu un răspuns complicat. Legea spune: „Pentru organizarea și desfăşurarea operaţiunilor specifice perioadei electorale se constituie Biroul Electoral Central (..)”– art. 13, alin. (1), Legea nr. 370/2004 pentru alegerea președintelui României.  În mod tradițional, BEC este format din două categorii de membri: judecători, proveniți de la Înalta Curte de Casație și Justiție – în număr de 5 – și politicieni, reprezentanți ai partidelor politice – cel mult 10 (în cazul alegerilor prezidențiale). Formula nu este deloc invenția postcomunismului românesc; dimpotrivă, ea vine din trecutul precomunist al României. Din 2004, anul în care a luat ființă Autoritatea Electorală Permanentă, în componența BEC intră și șefii acesteia. Conform legii, AEP „este o instituţie administrativă autonomă cu personalitate juridică şi cu competenţă generală în materie electorală, care are misiunea de a asigura organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi a referendumurilor (...).” – art. 100, alin. (1), Legea nr. 208/2015. Instituția este condusă de un triumvirat – un președinte, numit de Parlament, și doi vicepreședinți, unul numit de Președintele României, celălalt de premier, fiecare cu mandat de opt ani.

Așadar, cine conduce alegerile? BEC sau AEP? Sau amândouă, din moment ce legea spune că fiecare în parte asigură organizarea și desfășurarea alegerilor. Ori poate Curtea Constituțională, după cum am văzut în acest caz al semnăturilor falsificate. E limpede însă că nu AEP le conduce, căci altfel de ce ar mai exista BEC, organism ad-hoc constituit, cu o natură politico-juridică. Chiar, de ce mai există BEC, din moment ce, de 15 ani, am construit o instituție dedicată acestui scop? E drept că șefii AEP fac parte din BEC, dar atât și nimic mai mult. Rostul lor ar fi mai degrabă unul tehnic, de consultanță. După cum, rostul judecătorilor, dintre care se aleg președintele și vicepreședintele Biroului, ar fi acela de a asigura imparțialitatea activității și respectarea legii. Oricum, fiecare membru BEC are un vot, iar deciziile sunt luate cu majoritatea voturilor membrilor prezenți. Fie și în paranteză spus, această regulă favorizează opiniile celei mai numeroase categorii de membri BEC – reprezentanții partidelor politice. Pe de altă parte, AEP este instituția care asigură aparatul tehnic și suportul logistic al activității BEC, pentru a nu mai vorbi despre atribuțiile Autorității în ceea ce privește pregătirea alegerilor. În plus, în procesul electoral este implicat și guvernul, prin ministerul de Interne, prin prefecți etc.

Una peste alta, alegerile sunt conduse în mod formal de BEC, dar managementul electoral românesc este unul mixt. Adică un soi de struțo-cămilă, consecință a menținerii BEC în cadrul mecanismului de organizare și desfășurare a alegerilor. Repet, un organism ad-hoc constituit, cu natură politico-juridică și care, în plus, este atât administrator, cât și judecător al alegerilor. Soluția firească, ce ar fi trebuit adoptată încă acum 15 ani, este cea a reformării acestui organism, în sensul preluării atribuțiilor lui de către AEP, mai puțin cea a contenciosului electoral, ce revine sistemului judiciar.