Începând
cu 1 ianuarie 2007, România a devenit, în mod oficial, parte a Uniunii
Europene, în cadrul celui de al doilea val de extindere a Uniunii către Est,
alături de Bulgaria. Pentru România, aderarea la UE a reprezentat un moment
istoric decisiv, dacă avem în vedere lungul și anevoiosul proces de
sincronizare cu Europa, cum l-ar denumi Eugen Lovinescu, susținătorul
interbelic cel mai puternic al adoptării (copierii) modelului occidental de
civilizație.
În
mod firesc, după 1 ianuarie 2007 România a început pregătirea pentru adoptarea
măsurilor necesare eliminării controalelor la frontierele interne în vederea
aderării la spațiul Schengen.
Știm
însă că România a încheiat procesul negocierilor de aderarea cu două
„corijențe”, două dosare de negociere provizoriu închise, cel mai problematic
fiind dosarul Justiție și afeceri interne. Aceasta a presupus
instituirea unui Mecanism de Cooperare și Verificare a progreselor înregistrate
de România în acest domeniu. Pașii ezitanți făcuți în direcția finalizării
reformelor din justiție, ca și perpetuarea corupției au constituit argumente
politice pentru amânarea intrării în spațiul Schengen, chiar dacă România
îndeplinea, începând cu 2010, condițiile tehnice necesare.
De
altfel, Vasile Blaga, ministrul de Interne în 2010, bazându-se tocmai pe
finalizarea cu succes a procedurilor tehnice de aderare, promitea, în luna mai
a acelui an, că „pe 27 martie 2011 vom intra în spațiul Schengen”.
Au
trecut de atunci 12 ani, iar România a rămas în afara spațiului Schengen.
Totuși, lucrurile s-au schimbat fundamental în 2022.
După
24 februarie, România nu a ezitat să se alăture măsurilor de sancționare a
Rusiei agresoare decise la Bruxelles. Totodată, sprijinul diplomatic, militar
și, mai ales, umanitar acordat de București Ucrainei a fost substanțial, fiind
remarcat nu doar de media, de liderii de la Kiev, dar și de oficialii Uniunii
Europene. În mod deosebit, România a acordat și continuă să acorde asistență
unui număr foarte mare de refugiați ucrainieni (peste 2,2 milioane, conform
datelor guvernamentale) inclusiv acelora care au ales doar să tranziteze țara
către vestul Europei.
Toate
acestea au contribuit direct la revizuirea pozițiilor statelor europene care se
opuneau intrării României în zona Schengen, precum Germania, Franța sau Olanda.
Am putea vorbi, deci, despre un efect colateral al deciziei liderului de la
Kremlin de a ataca Ucraina. Astăzi, la mai bine de șase luni de la declanșarea
agresiunii împortiva Ucrainei, avem, practic, consensul cancelariilor europene
privind aderarea Româniai la spațiul Schengen.
Bunăoară,
pe 29 august, Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, declara că spijină aderarea
României (alături de Bulgaria și Croația) la spațiul circulației libere:
„Schengen-ul este una dintre cele mai mari succese ale Uniunii Europene, iar
noi trebuie să-l protejăm și să-l dezvoltăm. Iar aceasta înseamnă să acoperim
golurile rămase. Croația, România și Bulgaria îndeplinesc condițiile tenice
pentru a fi membri cu drepturi depline. Voi lucra pentru a le vedea ca membri
cu drepturi depline.” Anterior, pe 15 iunie, Emmanuel Macron, aflat într-o
vizită în România, aprecia că țara pe care o conduce sprijină aderarea României
la spațiul Schengen: „Franța e alături de România. Dorim ca acest dosar să
progreseze, să avanseze”. Putem adăuga și pozițiile favorabile ale altor state
vestice, precum cea recentă a Danemarcei, exprimată de ambasadorul agreat al
Regatului Danemarcei în România – care și-a aexprimat sprijinul deplin al țării
sale pentru aderarea României, conform comunicatului de presă al ministerului
Afacerilor Externe de la București, din 5 septembrie.
Dar
probabil mai important este faptul că președinția cehă a Consiliului Uniunii
Europene susține aderea României la zona liberei circulații, dorind ca
realizarea acestui obiectiv să avansese pe durata celor șase luni în care Praga
asigură președinția Uniunii. Au dat asigurări în acest sens atât ministrul
Justiției, Pavel Blažek,
cât și cel de Interne, Vit Rakušan,
din guvernul de la Praga. Concret, Președinția Consiliului UE a invitat
miniștrii de Interne din România, Bulgaria și Croația pe 13 septembrie pentru a
analiza situația aderării la spațiu Schengen, fapt salutat imediat de
eurodeputații români PNL/PPE, precum Rareș Bogdan sau Daniel Buda.
Desigur,
urmează o serie de pași tehnici și politici în urma cărora România să devină
parte a spațiului Schengen (probabil etapizat), printre care numărându-se chiar
depunerea oficială a cererii de aderare, probabil în octombrie. Este însă
limpede că acum condițiile sunt prielnice ca cea de a 16-a solicitare de acest
gen făcută de guvernul de la București să fie încununată de succes. De aici și
optimismul premierului Ciucă vizând posibilitatea ca România să devină membră a
spațiului Schengen până la sfârșitul lui 2022, deși în urmă cu un an opina că
nu „garantează că intrăm în Schengen în 2022”.
P.S.
Putem lărgi discuția despre efectele colaterale, dar nedorite de Vladimir
Putin, ale agresiunii militare rusești, dacă avem în vedere cel puțin alte două
evoluții geopolitice extrem de
importante pe cale să se producă: lărgirea NATO, prin cuprinderea Finlandei și
a Suediei, pe de o parte, și continuarea
extinderii spre Est a UE prin acceptarea candidaturilor Ucrainei și Republicii
Moldova.
No comments:
Post a Comment