Alegeri prezidentiale in ... Tomania (II)

În toată această tevatură iscată de angajarea răspunderii Guvernului (nota bene: corectă şi constituţională este formula „angajarea răspunderii”, iar nu „asumarea răspunderii”; guvernul nu-şi asumă nimic, ci îi cere parlamentului să-i confirme, sau nu, încrederea pe care i-a acordat-o la începutul mandatului), mai nimeni nu a mai remarcat recenta ispravă a guvernului, de astă dată legată de organizarea alegerilor prezidenţiale.
Despre ce este vorba? În urma şedinţei de guvern, din 23 septembrie, domnul ministru al Internelor, Dan Nica a anunţat că „s-au înfiinţat secţii de vot speciale - sunt singurele secţii de vot în care îşi pot exercita dreptul de vot cetăţenii care în ziua votării nu se află în localitatea de domiciliu. Acest lucru înseamnă că am înfiinţat, astăzi, (ieri-n.m.) prin Hotărâre de Guvern, peste 3.500 de secţii speciale la nivelul României, secţii în care îşi vor exercita dreptul la vot doar cetăţenii care nu se află în localitatea de domiciliu în ziua votului. Aceste secţii sunt special numerotate, sunt special delimitate, şi acolo vor vota doar cetăţenii care nu se află în localitatea de domiciliu. Deci nu vor vota amestecat, - şi cei care aveau dreptul şi cei care nu aveau dreptul, - profitând poate unii şi de aglomeraţie, ci vor vota doar cei care nu se află în localitatea de domiciliu”.
Aşadar, guvernul (!) a înfiinţat peste 3.500 de secţii speciale de vot. Ştiţi ce sunt aceste secţii? Tocmai acelea care suscită suspiciuni privind frauda electorală, ca urmare a turismului electoral.
Mai întâi, trebuie spus că infiinţarea prin hotărâre de guvern a unor secţii de votare este o premieră absolută chiar şi pentru o ţară ca România. În mod firesc, guvernul, cu o bază partizană, nu are ce căuta în această materie. Tot în mod firesc, atribuţia aceasta revine autorităţilor locale. E drept, există o bază legală, dar aceasta este o ordonanţă de urgenţă adoptată tot de guvern cu ceva vreme în urmă (OUG nr.95/3 sept. 2009). Cu alte cuvinte, guvernul centrează şi tot el dă cu capul!
Apoi, numărul acestor secţii este imens. Spre comparaţie, în turul al doilea al prezidenţialelor de acum cinci ani (când, ştim cu toţii, a fost acuzată frauda electorală!) au existat numai 64 (şaizeci şi patru) astfel de secţii speciale. Astăzi sunt peste 3.500. Ştiţi câte localităţi sunt în România? Puţin peste 3100. Adică, va fi cel puţin o secţie de votare în fiecare localitate, plus cele din gări, autogări, aerogări şi, în premieră, din campusurile universitare.
Degeaba ne amăgeşte ministrul că vor fi montate camere web în aceste secţii de votare (eventual în cabina de vot!) sau că ştampilele de vot vor fi personalizate (ca şi cum la votările anterioare lucrurile ar fi stat altfel), aceste măsuri sunt nişte paleative. În fapt, prin înfiinţarea celor peste 3.500 de secţii de votare speciale guvernul nu face altceva decât să invite la turism electoral şi, ca atare, să alimenteze suspiciunile privind corectitudinea alegerilor.
Mai adaug şi faptul că acelaşi ministru declara că la aceste alegeri nu vor mai exista liste electorale suplimentare. Bun, şi atunci unde vor fi înscrişi cei care vor vota în cele peste 3.500 de secţii de votare speciale (un calcul simplu ne arată că dacă în fiecare astfel de secţie vor vota, în decursul unei zile întregi, numai 100 de persoane, atunci numărul total al acestei categorii de alegători ar fi de 350.000, adică cu 100.000 de voturi mai mult decât diferenţa cu care Traian Băsescu a câştigat în faţa lui Adrian Năstase în 2004)? Vor fi înscrişi tot în nişte liste electorale suplimentare care însă se vor numi ... tabele electorale. Într-adevăr, mare schimbare!
Dar indiferent sub ce formă vor fi înregistraţi aceşti alegători, numărul imens al secţiilor de votare speciale ar putea fi decisiv pentru deznodământul alegerilor. Iar guvernul nu se poate sustrage unei asemenea responsabilităţi.

Alegeri prezidentiale in ... Tomania

Alegeri prezidenţiale în ... Tomania

În ultima sa şedinţă din luna august, guvernul Boc, altfel destul de nesigur pe deciziile sale, ne-a oferit o certitudine: ne vom alege noul preşedinte pe 22 noiembrie 2009. Cum îl vom alege aveam să aflăm, cei interesaţi, abia pe 3 septembrie, adică la data publicării în Monitorul Oficial a ordonanţei de urgenţă discutată de Guvern în amintita şedinţă.

Prezentată de însuşi premierul Boc drept strict o modificare de natură tehnică a Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui, şi nimic altceva, OUG nr. 95 din 3 septembrie 2009 a stârnit deja vârtejuri în şi aşa agitata noastră viaţă publică. Motivul: o nouă reglementare care spune că „apartenenţa politică a candidatului la partidul politic, organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau la unul din membrii alianţei politice sau alianţei electorale care îl propune nu constituie o condiţie pentru a candida”, cu alte cuvinte, că un independent poate candida din partea unei formaţiuni politice. Ziarul Cotidianul din 7 septembrie, prin articolul semnat de Lucian Gheorghiu, a sugerat că respectiva prevedere îi este „dedicată” lui Traian Băsescu, ipoteză confirmată ulterior de lideri ai PD-L şi dezbătută acerb în zilele următoare. Astfel, în spatele acestei prevederi s-ar ascunde scenariul conform căruia şeful statului ar candida ca independent, eventual susţinut de o formulă politică de tipul fostei CDR. Să nu uităm însă că Guvernul este format şi din reprezentanţi ai PSD care şi ei şi-au asumat actul normativ al alegerilor prezidenţiale. Să fi fost PSD atât de naiv încât să nu sesizeze mişcarea PD-L? Sau poate PSD, în ansamblul său ori numai un segment al său, este interesat de o candidatură independentă, să zicem, cea a lui Sorin Oprescu?

Oricum ar fi, este deja limpede că ordonanţa guvernamentală, convenită şi asumată de cele două partide, reprezintă mai mult decât o modificare de natură tehnică a legii prezidenţiale. Şi cum ar putea sta lucrurile altfel dacă ne gândim doar la faptul că, iniţial, legea avea 31 de articole, în timp ce acum, prin ordonanţă guvernamentală, numărul acestora a crescut cu 44, fără a mai pune la socoteală sumedenia de noi aliniate?!

Toate bune şi frumoase, numai că actul normativ cu pricina are cel puţin două probleme majore.

Prima este legată de maniera aleasă de cei care ne conduc pentru a reglementa alegerile prezidenţiale din anul de graţie 2009, primele „pe stil nou”, adică separate de parlamentare, conform revizuirii constituţionale din 2003. Poate că pentru un om mai puţin avizat o reglementare juridică indiferent de forma ei este o reglementare juridică. Dar guvernanţii nu pot fi oameni neavizaţi. Cei care ne conduc nu pot invoca faptul că nu ştiu că în România constituţională alegerile sunt reglementate de legi, şi încă organice, iar nu de ordonanţe guvernamentale, fie ele şi de urgenţă. Dacă totuşi au fost loviţi de amnezie, să le reamintim regulile. O democraţie, cum se pretinde a fi România, dar nu şi Tomania, se bazează pe separaţia puterilor, pe separaţia funcţională dintre Parlament şi Guvern. Aceasta înseamnă că Parlamentul face legi (Parlamentul este „unica autoritate legiuitoare a ţării” – art. 61, Constituţia României), iar Guvernul le aplică (Guvernul „asigură realizarea politicii interne şi externerne a ţării” – art. 102, Constituţia României). Funcţiunile celor două puteri sunt diferite pentru că natura acestora este diferită: ales de popor, Parlamentul este for de dezbateri, în timp ce Guvernul, numit de primul, este un organism executiv. În fine, prin articolul ei 73, Constituţia plasează sistemul electoral, deci şi alegerea Preşedintelui, în fruntea domeniilor reglementate de Parlament prin legi organice.

De bine, de rău, aceste reguli au fost respectate până acum, astfel că alegerile prezidenţiale din 1990, 1992, 1996, 2000 şi 2004 s-au desfăşurat în baza unor legi dezbătute şi adoptate de parlament. Astăzi însă, în premieră naţională, europeană şi mondială, desfăşurarea procesului electoral prezidenţial este reglementată practic de o ordonanţă de urgenţă a guvernului. Apropo, care era urgenţa? Acum au aflat guvernanţii că la sfârşitul lui 2009 vor fi alegeri prezidenţiale? Păi, de vreo 2-3 ani numai despre prezidenţiale vorbim!

Apoi, ca şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, actul cu pricina, prin cel puţin una din prevederile sale, aduce atingere dreptului de vot al cetăţenilor. Conform noului art. 19⁵ alin. (4), „Alegătorii care în ziua votării se află în altă comună, în alt oraş sau municipiu decât cel de domiciliu votează numai (s.m.) la secţiile de votare speciale constituite conform art. 7¹ lit. d) (adică în gări, autogări, aerogări şi campusuri universitare – n.m.) după ce declară în scris pe propria răspundere că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acel tur de scrutin.” Cu alte cuvinte, guvernanţii limitează exercitarea dreptului la vot, drept garantat de Constituţie. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu istoria alegerilor din România, explicaţia că în acest fel s-ar limita votul multiplu ar putea fi rezonabilă. Cum în România frauda electorală este la ordinea zilei, Guvernul, nu-i aşa, trebuia să ia măsuri pentru a o preveni. Foarte bine, numai că măsura cu pricina vizează, în realitate, un anume control politic asupra alegătorilor. Ea a fost deja experimentată cu „succes” în urmă cu cinci ani. Ne amintim cu toţii de isteria fraudei electorale dintre cele două tururi de scrutin ale prezidenţialelor din 2004 căreia Biroul Electoral Central i-a răspuns prin celebra Hotărâre nr. 105, adoptată, atenţie, în urma pactului convenit, în spatele uşilor închise, de reprezentanţi ai PD-L (pe atunci PD, în alianţă cu PNL) şi PSD. Ce au convenit aceştia? Ca alegătorii aflaţi în tranzit să voteze în secţiile speciale din gări, autogări şi aerogări. Consecinţa acestei decizii, repet, asumate de ambele părţi, o ştim cu toţii. Astăzi, vechea înţelegere cvasi-secretă dintre cele două partide nu numai că a fost reactualizată şi extinsă, dar a devenit lege. Raţiunea ei însă a rămas aceeaşi. Nouă, alegătorilor, nu ne-ar mai rămâne decât să vedem cărei părţi îi va folosi de astă dată.

Să ne mai mire atunci că în spatele unora dintre prevederile noii „legi” electorale s-ar afla tot felul de scenarii, clocite de aşa-zişi strategi politici prin diverse laboratoare mai mult sau mai puţin oculte, pentru ca unul sau altul dintre candidaţi să poată câştiga alegerile cu orice chip şi în orice condiţii. Nu, atâta vreme cât în ţara noastră, pe care liniştiţi o putem numi Tomania, arbitrariul şi voluntarismul au devenit regulile de fier ale politicii, inclusiv ale alegerilor.

PS. Pentru cei care totuşi s-ar putea întreba ce-i cu acestă ţară, Tomania, le sugerez să (re)vadă celebrul film al lui Chaplin „The Great Dictator”.