Alegeri parlamentare în România postcomunistă

Debutul celei de a opta campanii electorale parlamentare ne oferă prilejul unei succinte analize comparate vizând principalii parametrii ai alegerilor parlamentare din România postcomunistă, utilă nu doar amatorilor de statistici.

Mai întâi, să urmărim dinamica corpului electoral, redată în tabelul de mai jos.

Scrutin	Alegători înregistraţi	Alegători prezenţi la urne	Rata participării	Voturi valabile Senat	Voturi valabile Camera Deputaţillor
1990	17.200.722	14.825.764	86,19%	13.956.180	13.707.159
1992	16.380.663	12.496.430	76,29%	10.964.430	10.880.252
1996	17.218.654	13.088.388	76,01%	12.287.671	12.238.746
2000	17.699.727	11.559.458	65,31%	10.891.910	10. 839.424
2004	18.449.344	10.794.653	58,51%	10.231.476	10.188.106
2008	18.464.274	7.238.871	39,20%	6.888.055	6.886.794
2012	18.423.066	7.694.180	41,76%	7.416.628	7.409.626

Remarcăm deîndată că, în contextul tendinţei generale de creştere a absenteismului, ultimele două alegeri parlamentare au fost tranşate de mai puţin de jumătate din cetăţenii cu drept de vot, ceea ce, desigur, ridică o problemă privind legitimitatea aleşilor. Dincolo de cauze care ţin de calitatea vieţii politice, descreşterea accentuată a participării din anii 2004 - 2012 trebuie corelată şi cu creşterea numărului votanţilor înregistraţi.

Pentru 11 decembrie 2016, acest număr a ajuns la aproape 19 milioane, mai exact 18.935.857 (din care, 609.962 au domiciliul sau reşedinţa în afara ţării). Există însă dubii rezonabile cu privire la realismul cifrelor oficiale. Oricum, acesta este numărul la care se raportează toate operaţiunile electorale, de la stabilirea numărului minim al semnăturilor pentru susţinerea candidaturilor până la calcularea pragului electoral.

În ce priveşte participarea politică, aceasta a fost maximă în 1992, când  79 de formaţiuni politice (inclusiv organizaţiile minorităţilor naţionale oficial recunoscute) au depus candidaturi parlamentare. Anterior, la primele alegeri parlamentare postcomuniste, numărul formaţiunilor politice participante a fost de 71, pentru ca la următoarele trei ediţii să varieze între 64 (în 1996 şi 2004) şi 68 (2000). Urmând o tendinţă similară participării populare, participarea politică s-a redus puternic începând cu alegerile parlamentare din 2008, primele separate de alegerile prezidenţiale. Concret, în 2008 au participat 29 de formaţiuni politice, iar în 2012, 31. Reducerea apare încă mai evidentă dacă dăm la o parte organizaţiile minorităţilor naţionale, al căror număr e constant, rămânând astfel 11 partide sau alianţe de partide în 2008, respectiv 13 în 2012. În esenţă, restrângerea concurenţei electorale este consecinţa procesului de stabilizare şi consolidare a spectrului politic-partidist, inclusiv pe cale legislativă, proces care poate fi mai bine vizualizat urmărind dinamica numărului formaţiunilor cu reprezentare parlamentară (cu precizarea că am numărat actorii electorali care au obţinut locuri în legislativ).

Scrutin	Senat Partide/alianţe	Camera Deputaţilor			Prag electoral legal
		Partide/alianţe	Minorităţi	Total
1990	7	18	9	27	0%
1992	8	7	13	20	3%
1996	6	6	15	21	3%
2000	5	5	18	23	5%
2004	4	4	18	22	5%
2008	4	4	18	22	5%
2012	4	4	18	22	5%

Adaug că la toate alegerile parlamentare au participat şi independenţi, însă sistemul electoral românesc nu favorizează succesul acestora. De altfel, cu excepţia alegerilor din 1990, când un independent a ocupat un loc în Senat, locurile parlamentare au fost ocupate exclusiv de reprezentanţi ai formaţiunilor politice.

La alegerile din acest an participă 27 de formaţiuni politice, din care 11 partide politice, numărul redus al acestora înscriindu-se în tendinţa manifestată începând cu 2008. Totuşi, lipsa alianţelor politice, dar mai ales criza traversată de partidele politice „tradiţionale”, cu consecinţa multiplicării spectrului politic prin apariţia unor actori electorali noi, constituie premisele sporirii numărului formaţiunilor politice cu reprezentare parlamentară.

Cele 11 partide politice participante la alegerile din 11 decembrie 2016 concurează pentru 312 locuri în Camera Deputaţilor (calculate conform normei de reprezentare de 1 deputat la 73.000 de locuitori) şi 136 în Senat (1 senator la 168.000 de locuitori). Acestora li se adaugă cele 18 locuri rezervate minorităţilor naţionale, acum în număr de 16. În ansamblul perioadei postcomuniste, variaţia numărul parlamentarilor aleşi, calculat conform normei de reprezentare, este redată mai jos.

Scrutin	Senat		Camera Deputaţilor			Total
	Nr.	Norma	Nr.	Norma	Minorităţi
1990	119	-	387	-	9	515
1992	143	1 senator la 160.000 locuitori	328	1 deputat la  70.000 locuitori	13	484
1996	143		328		15	486
2000	140		327		18	485
2004	137		314		18	469
2008	137		315		18	470
2012	137		315		18	470

Precizez că, în decursul timpului, numărul circumscripţiilor electorale a crescut de la 41, în 1990, la 42, în 1992, prin adăugarea circumscripţiei Ilfov, şi la 43, în 2008, prin constituirea circumscripţiei Străinătatea (cu 2 senatori şi 4 deputaţi).

În fine, deşi sistemul electoral practicat pentru alegerea parlamentarilor nu a fost schimbat, rămânând de tip RP (reprezentare proporţională), legislaţia electorală a cunoscut numeroase variaţii. Pe scurt, până în 2015, au funcţionat patru legi electorale: Decretul-lege nr. 92/1990, Legea nr. 68/1992, care a introdus pragul electoral legal de 3%, Legea 373/2004, care a consfiinţit valoarea de 5% a pragului electoral legal, Legea 35/2008, cunoscută sub numele de legea votului uninominal. Consecinţa introducerii alegerii deputaţilor şi senatorilor în circumscripţii uninominale, ca o condiţie a „reforme politice”, a fost în fapt creşterea numărului de parlamentari, creştere modestă în 2008, dar masivă în 2012, când parlamentul a cunoscut o extindere cu 25%, fiind aleşi în plus 118 deputaţi şi senatori (peste numărul rezultat din aplicarea normei de reprezentare). În anul 2015, acest sistem a fost abandonat, noua lege electorală, nr. 2008/2015, restaurând votul pe liste de partid închise.